Politic

BRAȘOV. Banii alocați pentru închiderea gropilor neconforme de gunoi vor fi redirecționați pentru alte cheltuieli în patru orașe din județ

 

Consilierii judeţeni, întruniţi azi în şedinţă ordinară, au decis să ajute unităţile administrativ teritoriale care aveau alocaţi bani pentru închiderea depozitelor neconforme de deşeuri menajere, sumele provenind din cote defalcate din taxa pe valoarea adăugată şi din cota de 18,5% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2017. 

Astfel, consilierii judeţeni au votat în unanimitate proiectele de hotărâre care le dă dreptul administraţiilor locale din Făgăraş, Săcele, Râşnov şi Rupea să schimbe destinaţia sumelor alocate pentru închiderea gropilor.

La Făgăraş este vorba de 390.000 de lei, la Săcele, de aproape 450.000 de lei, la Rupea, de 190.000 de lei, iar la Râşnov, peste 444.000 de lei. 

Practic, sunt aceleaşi bugete pe care adminsitraţiile locale le-au primit la începutul anul bugetar de la Consiliului Judeţean. Atunci, noi le-am dat o anumită destinaţie, iar pentru că banii nu au putu fi cheltuiţi pentru închiderea gropilor, în această perioadă fiind în faza de pregătire a documentaţiilor, a trebuit să facem rectificarea şi să permitem ca banii să fie cheltuiţi la alte capitole bugetare. De altfel, în toate aceste zone urbana s-au întocmit studii de fezabilitate, urmând ca ulterior să avem o abordare comună, pentru a aplica mai târziu la fondurile europene pentru aceste proiecte”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, după încheierea şedinţei. 

Întrebat de jurnalişti ce părere are despre anul fiscal care urmează, în urma ultimelor măsuri aprobate la nivel parlamentar, Veştea a răspuns că, în opinia lui, va fi un an fiscal foarte greu: „După cum a calculat şi prezentat Emil Boc la congresul de la Cluj, în fiecare an se vor pierde în jur de 30 de milioane de lei de fiecare administraţie judeţeană, bani cu care ai putea face o sală polivalentă”. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button