Politic

BRAȘOV. Adrian Veștea: „O treabă chibzuită răsplătită!”

  • dragomis-mioritics-iohannis.jpg
 
Președintele Consiliului Judetean Brașov, Adrian Veștea, a transmis felicitări Asociației Mioritics care a primit decorația Meritul Cultural din partea președintelui Klaus Iohannis. Asociația este organizatoarea FFIR (Festivalul de Film Istoric, devenit Festivalul de Film și Istorii Râșnov), oraș în care a fost primar timp de 12 ani.
O #treabăchibzuită răsplătită! Felicitări Asociației Mioritics și echipei Festivalului de Film Istoric Râșnov pentru decorația primită din partea Președintelui României!
Cunosc foarte bine munca, profesionalismul, dăruirea, determinarea și pasiunea echipei onorate de gestul prezidențial. Poate mai bine decât oricine, ținând cont de faptul că punctul de plecare a fost recuperarea Cetății Râșnov în anul 2008 și apoi strategia Primăriei Râșnov de a demonstra că monumentul istoric poate să ,,trăiască” prin evenimente culturale de calitate! A fost mai întâi conceptul de management cultural creat de Pepene Nicolae, apoi primele ediții de festival susținute de primărie prin câștigarea unei finanțări din fonduri europene. Încă de la început, Asociația Mioritics s-a dovedit un partener serios, cu o viziune pe termen lung, bazată pe respect pentru patrimoniu și plăcerea de a lucra cu și pentru oameni. Având în Mihai Dragomir un lider neobosit, creativ și plin de entuziasm, #Mioritics a răsplătit încrederea primită din partea râșnovenilor cu proiecte culturale de prestigiu național și chiar internațional.
Consiliul Judetean Brasov respectă și susține evenimentele culturale de calitate și Festivalul de Film şi Istorii Râşnov a fost de multe ori între câștigătorii competițiilor de proiecte deschise de instituția noastră. Mai mult, Mihai Dragomir este unul dintre consultanții Consiliului Județean #Brașov pentru domeniul turismului cultural.
Cu modestie și, cum spun ei, fără fițe și covor roșu, oamenii Festivalului de Film Istoric Râșnov au ajuns la un nivel de prestigiu și performanță nu foarte des întâlnit în viața noastră culturală. De fapt, cred că președintele #României prin decorația acordată Asociației Mioritics și FFIR a evidențiat un model cultural de urmat!”, a scris Veștea pe Facebook.
 
Foto 2: Mihai Dragomir, coordonatorul Asociației Mioritics, la înmânarea decorației.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare