Politic

Băsescu îl critică pe Iohannis: „Este de neconceput că pleacă în străinătate şi-l uită Dumnezeu acolo”

 

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, nu este de acord cu deplasările prea lungi efectuate de actualul şef al statului, Klaus Iohannis. „Este de neconceput că pleacă în străinătate şi-l uită Dumnezeu acolo, îşi mai prelungeşte şederea cu o zi să viziteze nu ştiu ce bazilică sau să facă plajă… Păi îmi amintesc când am fost în Japonia cu delegaţia de ziarişti, a durat 40 de ore cu tot cu drumul dus-întors”, a afirmat, la România Tv, Traian Băsescu. Acesta a fost de părere că actualul preşedinte a „avut un timp lung de adaptare până acum”.

„Iohannis începe acum să facă ce trebuie să facă un preşedinte. În loc să meargă la Miami, cum s-a dus anul trecut, a stat acasă şi a participat la slujba de Înviere, chiar dacă nu este creştin ortodox. Este un gest de apreciat. Apoi, a mers în vizită la soldaţii români din Afganistan, a dat mâna cu ei, au ciocnit ouă. Cred că a intrat în atitudinea specifică unui preşedinte, prin gesturi simbolice”, a menţionat fostul preşedinte al ţării.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare