3 grei de la Pro România Brașov, foști PSD-iști, au trecut la PNL / Ce a spus Adrian Veștea (video)
3 grei de la Pro România Brașov au lăsat partidul lui Victor Ponta în urmă, trecând „cu arme și bagaje” în PNL.
Este vorba de Mihai Mohaci (foto 2), Cătălin Leonte (foto 3) – care e și consilier județean – și Liviu Lupu (foto 4). Toţi trei fuseseră cu ani în urmă în elita PSD Braşov.
3 grei de la Pro România Brașov. „Am încheiat acest capitol – Pro România – cu multe regrete”, a spus Mihai Mohaci, continuând: „Am venit cu o echipă la PNL pentru că aici am găsit o ușă deschisă. Am găsit o înțelegere pe care în altă parte noi nu am găsit-o. Și până acum am avut o bună colaborare, în primul rând cu președintele organizației județene, Adrian Veștea. Liberalii au rezultate deosebite în administrație, au proiecte realizate. Am apreciat la Veștea viziunea privind dezvoltarea urbană și investiția în concept. Lumea începe să uite, dar aeroportul este o investiție extraordinară pentru județ. Oarecum sunt un pic invidios pentru că a avut șansa să construiască. Mi-a plăcut acest lucru și mă bucur că ne-au primit în sânul lor, în cadrul PNL și sper cu proiectele noastre să ajutăm și noi comunitatea”, a precizat Mohaci.
Totodată, el a spus că la PNL Brașov au trecut câteva sute de membri ai Pro România din județul Brașov, printre care președinți de organizații locale, Florentina Ioniță, de la organizația de femei, sau Simion Paveliuc, de la vârstnici, dar și primari, consilieri locali sau simpli membri.
La rândul său, Adrian Veștea (video) a explicat:
„Am considerat de cuviinţă că, atâta vreme cât există compatibilitate, câtă vreme am avut proiecte pe care le-am dus la bun sfârşit împreună, este necesar să parafăm această situaţie. Am toată convingerea că se vor integra foarte bine în PNL, pentru că modul în care este condus PNL conferă tuturor membrilor de a se manifesta, de a-şi pune în valoare proiectele, de a găsi soluţii împreună şi acest lucru l-am făcut încă din momentul în care am devenit preşedintele organizaţiei judeţene. Nu vin într-o organizaţie în care să aibă vreo teamă, sau să considere că nu se vor regăsi, se potrivesc foarte bine aici”.
Foto: Liliana Jighira
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Ce de viermi în aceste poze.