Expres

Premii surpriză la Dino Parc Râșnov

Premii surpriză la Dino Parc Râșnov

În perioada 1-6 mai 2024, cu ocazia minivacanței de 1 Mai și Paște, Dino Parc Râșnov, împreună cu Tedi, îi așteaptă pe vizitatori la Festivalul Veseliei. De Paște, copiii sunt invitați la o vânătoare de ouă specială, cu premii surpriză, în cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei. În plus, Dino și Tedi le-au pregătit celor mici atelier de crafts, concursuri de dans și o mulțime de alte jocuri distractive.
Între 1-6 mai, Dino Parc Râșnov organizează o serie de activități senzaționale pentru cei mici, oferindu-le experiențe inedite și promoții speciale. Astfel, în ziua de 1 mai, copiii se vor bucura de o reducere de 20% la biletele de intrare, iar pe 2 mai distracția senzorială e garantată, căci copii se bucură de acces gratuit la Labirintul cu lasere. Ziua de 3 mai aduce o reducere de 30% la Traseul de aventură, unde curajul și îndemânarea vor fi puse la încercare. Iar 5 mai, prima zi de Paște, când parcul se va deschide la ora 11:00, va fi o zi plină de voie bună, cu o vânătoare de ouă specială și multe premii grozave, oferite de Dino și Tedi. Pe 6 mai continuă promoțiile festive, care aduc 30% reducere la Dino Trenuleț.
Cea mai iubită și așteptată activitate de Paște la Dino, Egg Hunt, revine anul acesta mai distractivă ca niciodată! Astfel, participanții au șansa de a câștiga ouă surpriză din partea Dino, dar și premii speciale de la Tedi, ascunse printre dinozauri. În restul zilelor de vacanță, de miercuri până sâmbătă, dinozaurii au pregătit Dino Hunt, o cursă cu indicii ce îi va purta pe copii într-o aventură palpitantă, la finalul căreia vor primi premii din partea Dino și Tedi.

În plus, doar în cadrul Festivalului Veseliei, copiii îl vor putea întâlni, în premieră în parc, pe ursul Tedi, care așteaptă cu nerăbdare să facă poze cu cei mici, alături de Diplodocus și prietenii săi.
Pe lângă reducerile și premiile speciale, o serie de activități distractive așteaptă vizitatorii pe toată durata minivacanței. Copiii își vor putea crea propriile decorațiuni crafts tematice, vor dansa și vor învăța să recicleze împreună cu Tedi, vor urmări seria „Epoca de Gheață” în aer liber, amuzându-se de peripețiile lui Scrat. Mai multe detalii, precum și planificarea activităților ce vor avea loc la Dino Parc Râșnov în perioada 1-6 mai, se găsesc pe pagina oficială de Facebook a parcului.


Suntem încântați să îl avem alături pe Tedi în cadrul Festivalului Veseliei. Le-am pregătit vizitatorilor noștri o explozie de energie, special creată pentru a umple de zâmbete și bucurie chipurile celor mici. Ne dorim ca veselia molipsitoare a acestora să răsune în parc, în cadrul unei experiențe inedite. Festivalul Veseliei este un eveniment cu și despre copii. De aceea, îi așteptăm în număr cât mai mare în minivacanța de Paște, pentru a avea parte de o experiență unică, în cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei”, a declarat Adrian Apostu, managerul Dino Parc Râșnov.

De peste 20 de ani de când sunt pe piață, produsele Tedi reprezintă sursa zilnică de morcovi, fructe și vitamine pentru copiii de toate vârstele, dar și inițiative care fac din copilărie o aventură distractivă și educativă. Și aici, la Dino Parc Râșnov, Tedi le va aduce copiilor activități prin care ei să exploreze prin joacă, să descopere regulile simple ale unui stil de viață sănătos, să învețe lucruri noi, dar și să exerseze responsabilitatea față de natură.

Ne bucurăm să fim alături de copii și părinți, fiind în fiecare zi parte din marea aventură a copilăriei!”, a completat Alexandra Panait, Marketing Manager – Beverages, Maspex.

Accesul la Festivalul Veseliei se va face pe baza biletului de acces în parc. Biletele pot fi achiziționate online de pe https://dinoparc.ro/magazin/ sau direct de la intrarea în parc.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare