Sănătate

Premiere și performanțe la Brașov: Al 50-lea transplant renal și al 5-lea realizat robotic la Spitalul „Sf. Constantin”! O mamă i-a dăruit o nouă șansă la viață fiului ei de 26 de ani

Centrul de Transplant „Gilles Mentha” din cadrul Spitalului Sf. Constantin din Brașov bifează o nouă bornă istorică în medicina românească: 50 de transplanturi renale efectuate cu succes și consolidarea unui program de chirurgie robotică de nivel european.

Momente pline de emoție și performanță medicală de vârf la Brașov! Echipa medicală coordonată de Dr. Bogdan Moldovan, în colaborare cu renumitul specialist internațional Prof. Dr. Angelo Territo, a realizat vineri, 16 octombrie, cel de-al 50-lea transplant renal din istoria centrului.

Intervenția a salvat viața unui tânăr de 26 de ani, aflat în program de dializă, care a primit o nouă șansă la o viață normală datorită mamei sale, donatorul viu. Evoluția postoperatorie a pacientului este foarte bună.

Brașovul, pe harta elitei medicale europene: Al 13-lea centru din Europa cu transplant renal robotic

Operația de vineri reprezintă al șaptelea transplant renal efectuat la Spitalul Sf. Constantin în cursul anului 2026 și al cincilea realizat prin tehnică robotică minim invazivă (sistemul da Vinci).

Prin adoptarea acestei tehnologii de ultimă generație, Spitalul Sf. Constantin devine al 13-lea centru din Europa care realizează transplanturi renale robotice, confirmând poziția Brașovului ca pol de excelență în chirurgia minim invazivă.

„Chirurgia robotică poate reduce riscul anumitor complicații, scurtează durata spitalizării, reduce morbiditatea și durerea resimțită de pacient. Valorificăm astfel beneficiile chirurgiei minim invazive și în cazul primitorului, oferind o alternativă modernă la transplantul convențional, realizat prin chirurgie deschisă”. – Prof. Dr. Angelo Territo, specialist internațional în urologie și transplant renal.

O echipă unită pentru viață

Reușita acestor intervenții de înaltă complexitate presupune o coordonare milimetrică atât în faza de prelevare a organului de la donatorul viu, cât și în cea de implantare.

„Încheiem cu bine acest al șaptelea transplant din acest an și al cincilea robotic. Este vorba despre un pacient de 26 de ani, pe dializă, care a primit un rinichi de la mama sa. Evoluția este foarte bună, iar programul continuă. Îi mulțumesc profesorului Territo pentru că ne dă curajul să realizăm aceste intervenții complexe și întregii echipe medicale care face posibil acest program”.

– Dr. Bogdan Moldovan, coordonatorul echipei medicale.

Brașov | MyTex.ro

Atingerea pragului de 50 de transplanturi renale reflectă maturitatea și experiența acumulată de Centrul „Gilles Mentha”, oferind pacienților din întreaga țară acces la tratamente chirurgicale moderne, sigure și la standarde internaționale, chiar aici, la Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google