Locuri de muncă

BRAȘOV. Spaniolii vin să recruteze 800 de căpşunari pentru 2017

 

800 de locuri de muncă în Spania sunt disponibile pentru anul aviitor. Este vorba de joburi în agricultură, pentru recoltarea căpşunelor din campania 2017. Sunt căutate persoane apte pentru munca la câmp, cu vârsta cuprinsă între 18 – 40 ani şi nu se cere experienţă. Durata contractului de muncă este de aproximativ 3 luni, data estimată de angajare este 15 februarie 2017. Timpul de lucru este de 6,5 ore pe zi/ 39 ore pe săptămână împărţite în 6 zile, ziua 7 este zi de odihnă, care poate să nu coincidă cu duminica. Programul de lucru începe la primele ore ale dimineţii. Salariul oferit este de 40,15 euro brut/zi, conform Convenţiei colective aplicabile, plătibil la două săptămâni, prin transfer bancar. Contribuţiile datorate sunt de 2% impozit pe venit şi 113 euro asigurare socială. Cazarea este oferită de angajator contra unei sume de 1,6 euro pe zi (nu există posibilitatea cazării solicitanţilor bărbaţi în cadrul firmei). Persoanele care doresc să aplice pentru unul din aceste locuri de muncă trebuie sã se adreseze consilierului EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Braşov, str. Lungă nr.1A, camera 7, tel 0268 416 849, int.115. Data şi locul în care va fi organizată o bursă pentru selecţie vor fi comunicate ulterior.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button