Lifestyle

[ViDEO] Film românesc premiat la Berlin

 

Descris de Variety ca fiind un „debut remarcabil şi surprinzător”, filmul „Monştri.“ al lui Marius Olteanu a fost apreciat şi de juriul format din cititori ai cotidianului german Tagesspiegel şi câştigă titlul de Cel mai bun film din secţiunea Forum la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. „Monştri.“ a întrunit voturile celor nouă reprezentanţi ai acestui juriu independent, care se reuneşte încă din 2007 în cadrul Berlinalei. Juriul şi-a motivat alegerea prin faptul că regizorul Marius Olteanu foloseşte un limbaj vizual deosebit pentru a descrie natura multistratificată a unei relaţii aflată sub presiunea unei societăţi în care aderarea la norme primează. Pelicula a fost inclusă în selecţia dedicată proiectelor experimentale, punând accent pe avangardă, eseuri, reportaje politice, peisaje cinematografice încă necunoscute. În toate secţiunile manifestării, nu mai puţin de 20 de producţii, realizate de cineaşti din 25 de ţări, au fost prezentate în premieră mondială. Este primul lungmetraj al regizorului Marius Olteanu şi spune povestea unei zile, posibil ultima, din viața unui cuplu. Juriul internaţional a apreciat şi imaginile „în acelaşi timp puternice şi delicate”care-l apropie pe spectator de protagonişti. „După cinci ani când vezi că primul film de lungmetraj pe care-l faci ajunge să ia un premiu la Berlin îţi dai seama că nu a fost degeaba. Este cumva încurajator şi pentru alţii care sunt la început şi vor să facă film”, a declarat producătorul Claudiu Mitcu la Berlinale. Singurul lungmetraj românesc selectat la Berlin, Monştri. descrie o zi din viaţa unui cuplu. Dana şi Arthur, căsătoriţi de mult timp, trăiesc o poveste de dragoste atipică. Una din întrebările ridicate de film este „Care ar fi cea mai mare dovadă de iubire pe care i-o poţi da celuilalt?”. Filmul observă şi pune întrebări într-o structură de puzzle, în care spectatorul trebuie să rămână atent şi să decidă până la final cine sunt „monştrii“. Lungmetrajul „Monştri.“ îi are în distribuţie pe: Judith State, Cristian Popa, Alexandru Potocean, Şerban Pavlu, Dorina Lazăr, Gabriel Răuţă. Prima proiecţie a filmului „Monştri”, în România, va fi la Tiff, Festivalul de la Cluj din vară, iar din septembrie va ajunge în cinematografe. „Înseamnă mult pentru ca este un premiu venit din partea publicului. Este un film care vorbeşte la nivel micro, de cuplu, despre ceea ce trăim zilele acestea la nivel de societate, despre nevoia de a ajunge la cealalt, de a îl înţelege şi a nu fi indiferent”, a spus regizorul Marius Olteanu pentru Mediafax. Pelicula „Synonymes” a câştigat Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin, în cadrul galei care a avut loc sâmbătă seara, în penultima zi a celei de-a 69-a ediţii a Berlinalei


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare