Lifestyle

VIAȚA BATE FILMUL. De la extaz, la agonie și invers!!!

 

Actorul sirian Jay Abdo era un adevărat star de cinema al lumii arabe înaintea declanșării războiului civil în țara sa de origine.

Cu 43 de lung-metraje la activ și cu peste o mie de apariții în telenovele, el era admirat nu numai pentru talentul actoricesc, ci și pentru luările sale tranșante de poziție.

„Am avut o viață foarte frumoasă. Fanii din lumea arabă mă aclamau oriunde”, a relatat pentru AFP vedeta în vârstă de 54 de ani, pe numele adevărat Jihad Abdo.

Notorietatea sa a provenit, în special, de la serialul „Bab al-Hara” (Poarta cartierului), care atrăgea până la 50 de milioane de telespectatori pe episod.

„Aventura” lui Abdo a debutat în 2011, când în Siria începuseră tensiunile interne, pe fondul mișcării cunoscute drept „Primăvara arabă”.

Soția lui Abdo, Fadia Afashe, pictor și avocat specializat în drepturile omului, ocupa un post de rang înalt în Ministerul Culturii din Siria când a luat poziție împotriva regimului Bashar al-Assad la o întrunire avută în Franța cu opozanții sirieni. Ea își făcuse studiile universitare la Minneapolis, în SUA.

În paralel, Jihad Abdo refuza să participe la manifestările și emisiunile televizate pentru susținerea lui Assad. Apoi, într-un interviu dat pentru Los Angeles Times într-un sejur avut la Beirut, el a acuzat serviciile secrete siriene că-i torturau pe opozanții puterii din Siria. Prin urmare, familia a cerut și primit azil politic în SUA.

Cuplul s-a stabilit la Los Angeles, oamenii fiind uimiți să afle că-l cheamă Jihad („un nume creștin, primit în memoria unui avocat din Damasc, prieten de familie”, după cum a explicat), de asta a fost nevoit să-l schimbe în Jay.

Timp de un an, Jay Abdo a lucrat la un florar, apoi a fost livrator de pizza, câștigând 300 de dolari pe săptămână. Regizorul german Werner Herzog l-a „descoperit” și i-a dat un prim rol la Hollywood. Și ce rol, alături de celebra actriță Nicole Kidman!

Filmul „Regina deșertului” redă viața arheologului britanic Gertrude Bell.

„Toate scenele jucate au fost cu Nicole. Nu pot să n-o complimentez. E foarte gentilă, extrem de profesionistă, are o inimă mare. Este extrem de inteligentă, m-a și ajutat din primul minut”, a relatat artistul de origine siriană.

Werner Herzog a menționat în Wall Street Journal că a cunoscut imensa celebritate avută în lumea arabă de Abdo în timp ce vizitau o piață din Maroc – Marrakech – cu ocazia unei filmări: „Toți voiau o fotografie cu el. Comercianții ne-au făcut reduceri”.

Astfel, cariera lui Jay Abdo a cunoscut un nou început: a apărut în serialul „The Patriot”, în scurtmetrajul „Bon voyage”, dar și alături de Tom Hanks în comedia „A Hologram for the King”.

„Hollywood n-a fost obiectivul meu. N-am vrut niciodată să ajung aici, însă destinul m-a condus”, a conchis vedeta siriană.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button