Lifestyle

Silvia Dumitrescu, diagnosticată cu o boală fără leac

 

Silvia Dumitrescu suferă de o boală pentru care nu există leac. Artista în vârstă de 60 de ani a mărturisit că are tiroidită Hashimoto (n.r. corpul produce anticorpi care atacă tiroida).

„Am o imunotiroidie. Este o boală pe care trebuie să o duc până la capătul vieţii. Nu are niciun leac. Este o boală autoimună. Trebuie să mă împac cu ideea aceasta”, a declarat Silvia Dumitrescu pentru ciao.ro.

„Am şi momente când mă simt mai bine, am şi momente când îmi dă bătăi de cap, dar, după cum se ştie, şi acele kilograme în plus pe care le-am căpătat de mult timp sunt din cauza acestui lucru. Tot metabolismul devine mai lent”, a explicat Silvia Dumitrescu.

Artista, care a reușit să slăbească 25 de kilograme, spune că nu a căzut nici un moment într-o stare de depresie.

„Am toate motivele din lume să fiu fericită, de depresie nu e vorba. Sunt momente când nici nu te poţi da jos din pat. N-ai energie și se pare că ţi s-au înecat toate corăbiile. Dar nu durează mult lucrul acesta”, a mai povestit Silvia Dumitrescu.

Pacienții cu tiroidită Hashimoto acuză mărire nedureroasă a tiroidei sau senzație de plenitudine la nivelul gâtului. Examinarea arată o gușă nedureroasă, netedă sau nodulară, fermă și mai elastică decât tiroida normală. Simptomele pot include: oboseală, sensibilitatea la frig, umflarea gâtului, umflarea limbii, piele uscată și unghii fragile, căderea părului, creștere în greutate, tulburări musculare și dureri articulare, depresie, sângerare menstruală severă, conform medicilor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button