Lifestyle

Sense şi Pianul Călător, dialog creativ între muzică şi modă

 

Moda este, fără îndoială, domeniul în care arta şi industria se împletesc cu succes. De la culori şi desene până la produsele finale din magazine, orice model creat de un designer reprezintă un parcurs creativ ingenios. Sense, marca romănească prezentă în moda românească încă din anul 2007, este un nume cunoscut, atât prin colecţiile mereu noi, semnate Andreea Tincu, cât şi prin evenimentele naţionale, unde işi oferă sprijinul important.

Pasiunile celor doi manageri, Sorin şi Cristina Chiriac, în domeniile sport şi muzică, au prins viaţă cu ajutorul modei. Mai întâi a fost Olimpiada de la Beijing (2008), când Sense a realizat toate ţinutele de călătorie şi defilare ale sportivilor români, apoi în 2016 a fost  înfiinţat Clubul de tenis A.C.S Tenis Sense Roman, iar din 2013 Sense este principalul sponsor al turneelor „Pianul Călător” şi „Duelul Viorilor”. Dragostea pentru muzică a Cristinei Chiriac şi bucuria de a sprijini cultura românească sunt coordonatele care au stat la baza acestei decizii. „Sprijinul şi promovarea culturii reprezintă un principiu important în filosofia noastră. Cultura reprezintă unul din elementele de bază al educaţiei unui popor, fără aceasta suntem săraci atât intelectual, cât şi spiritual” ne declară Cristina Chiriac.

Sponsorizările evenimentelor sau lucrărilor artistice de către brandurile importante reprezintă o practică des întalnită în lumea modei internaţionale. De exemplu, celebra Fontana di Trevi a fost restaurată prin donaţiile casei de modă Fendi, iar Chanel este sponsorul principal al Festivalului de Film Tribeca.       

Pianul Călător, turneul extraordinar al pianistului Horia Mihail, nu este un eveniment uşor ca şi logistică. Pianul călător îl va însoţi efectiv pe artist în călătoria către unele dintre aceste oraşe, şi anume către acelea în care nu există piane de concert performante. Concertul revine după succesele repurtate în primii şase ani cu o nouă ediţie, ce se va desfăşura în perioada 5 aprilie – 4 mai 2017, în 15 oraşe din România şi în Chişinău.

Turneul  Pianul Călător are atât scopul de a aduce bucurie melomanilor, cât şi obiectivul generos de a dărui unui oraş un pian de concert, cu drept de folosinţă pentru următorii ani. În urma celui de-al şaptelea turneu, Pianul Călător va rămâne la Caracal, oraş care a găzduit în frumoasa sa sală de teatru mai multe spectacole, publicul umplând-o de fiecare dată şi răsplătind artiştii cu multe aplauze, ceea ce arată apetenţa sa pentru muzică de calitate. Din momentul în care Pianul Călător va fi încredinţat comunităţii spre folosinţă pe o durata determinată, alte evenimente muzicale de marcă vor fi posibile în oraş.

La Tulcea, Roman, Deva şi Alba Iulia pianistul se va reîntălni şi cu celelalte piane călătoare, rămase acolo în anii 2013, 2014, 2015 şi 2016. La Braşov recitalul are loc în data de 3 mai, la Sala Patria. În această ediţie pianistul Horia Mihail ne invită la vals, în repertoriu regănsindu-se adevărate bijuterii muzicale ale unor compozitori precum: Schubert, Brahms, Dvorak, Chopin, Ravel, Debussy.

Sense a oferit, prin intermediul unui concurs, şi o ţinută pentru concert, pe care câştigătoarea o va alege din colecţia Sense Limited Edition. Colecţia reprezintă o linie exclusivistă, creată pentru ocaziile speciale, şi se remarcă prin rafinament, croieli complexe şi detalii elaborate, ţinutele  fiind realizate din  materiale preţioase, cu accesorii de cea mai bună calitate.

Pentru doamnele care participă la concerte, Sense a pregătit surprize speciale, pe care vă invităm să le descoperiţi pe ritmurile muzicii clasice! 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare