Lifestyle

Roxana Vancea este însărcinată

  • roxanavancea.png
 

Roxana Vancea a anunțat că este însărcinată în trei luni și jumătate. Fosta iubită a actorului Mihai Bendeac a declarat că ea și soțul ei, Dragoș, și-au dorit foarte mult un copil. Ba chiar și-au schimbat un pic stilul de viață, pentru ca minunea să se întâmple.

„Dragoș e foarte fericit, ne-am dorit mult asta. El a renunțat șapte luni să mai ia suplimentele pentru sală. Ne-am făcut analizele amândoi și am și aflat că am rămas însărcinată. S-a întâmplat foarte repede. Înainte am făcut teste de ovulație. Eu, în trecut, când mă îngrășasem, am avut probleme cu ovulația. Am făcut nu știu câte teste, două-trei odată, au ieșit toate pozitive. Așa l-am anunțat: Era pe canapea și m-am dus cu testul la el”, a declarat Roxana Vancea, la emisiunea Teo Show de la Kanal D.

„După ultima ecografie sunt 70% șanse să nasc un băiat. Problema a fost că s-a întors cu spatele, așa stă el. Mi-a fost rău în prima lună când am rămas însărcinată. Aveam grețuri. După două luni, nu am mai avut nimic. Nu mai am voie să fac abdomene. Medicul mi-a zis că în trimestrul doi o să mă simt ca o femeie normală, iar în trimestrul trei va fi mai greu. O să am dureri de spate pentru că mi-au crescut foarte mult sânii și eu sunt foarte slabă”, a mai declarat viitoarea mămică, potrivit libertatea.ro.

Roxana Vancea s-a căsătorit în 2019 și este deja mamă vitregă, deoarece soțul brunetei mai are un băiețel, dintr-o relație anterioară. Ea și băiețelul se înțeleg perfect.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare