Lifestyle

Oana Zăvoranu, scandal de la o neînțelegere în trafic

 

Oana Zăvoranu a fost implicată într-un nou scandal, miercuri după amiază, în trafic, în zona staţiunilor de pe Valea Prahovei. A sunat la 112 reclamând că soţul său, aflat la volan, a fost ameninţat cu un cuţit de şoferul altei maşini, în urma unei neînţelegeri în trafic.
Sunt la poliţie. Îi fac plângere penală unui dement care a ieşit cu cuţitul la noi în trafic la ieşirea din Azuga. La un moment dat când a vrut Alex să intre într-o depăşire pe linie discontinuă să înaintăm în coloană, un psihopat a pus maşina perpendicular în faţa noastră, pe linia opusă şi a ieşit cu cuţitul la noi”, a declarat Oana Zăvoranu, potrivit SpyNews.ro.
Poliţiştii au demarat, de îndată, activităţi pentru identificarea şi depistarea celor două autoturisme implicate, procedând la oprirea regulamentară a acestora, pe raza oraşului. Din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că pe fondul unor neînţelegeri în trafic, unul dintre conducătorii auto implicaţi s-a deplasat la celalalt autoturism şi ar fi adresat injurii şi ameninţări bărbatului aflat la volan, având asupra sa un obiect tăietor-înţepător”, informează oficialii IPJ Prahova.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare