Lifestyle

O artistă cunoscută e… PANSEXUALĂ!!!

 

Într-un interviu acordat revistei Rolling Stone, cântăreața Janelle Monae s-a descris ca fiind pansexuală, ceea ce a propulsat cuvântul în topul căutărilor de joi ale americanilor pe internet.

Cântăreața și actrița renumită pentru smokingurile personalizate cu care se afișează în public s-a considerat într-o primă fază bisexuală, pentru ca apoi să fie sigură că este o persoană pansexuală.

Pansexualitatea sau omnisexualitatea este atracția sau dorința sexuală, iubirea romantică ori atracția emoțională față de persoane de toate felurile, indiferent de gen, naționalitate, condiție socială ori religie. Pansexualii nu-și definesc sexualitatea; ba mai mult, consideră că între sexualitate și gen (masculin-feminin) nu există mari diferențe.

În vârstă de 32 de ani, Janelle Monae s-a făcut cunoscută de ceva timp prin melanjul cântat, între soul clasic și jazz, având teme de rock psihedelic și science-fiction. Ea a jucat în „Moonlight”, care a primit Oscarul pentru cel mai bun film în 2017, dar și în „Figurile din umbră” (2016).

Astăzi, artista își va lansa primul său album din ultimii 5 ani, „Dirty Computer”, inițial produs de Prince, vedeta muzicii pop care s-a stins din viață în aprilie 2016.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button