Lifestyle

Lidia Buble, mesaj îngrijorător privind starea ei de sănătate

Lidia Buble a mărturisit că are probleme de sănătate cu care nu s-a mai confruntat de aproximativ 8 ani. Artista suferă de stări frecvente de leșin și vomă. În urmă cu 8 ani, din cauza unor probleme similare, ea a leșinat în timpul unui concert desfășurat într-un parc din București.

„O să fiu foarte sinceră. Sunt puțin mai bine, tot nu sunt eu în apele mele, adică nu mă simt la capacitate maximă. Am mai luat niște fiole, mi-a dat o doamnă asistentă astăzi să iau, încă n-am făcut nimic pe venă, dar de luni încep, pentru că e cazul. Am în permanență stări de leșin și stări de vomă. Mă simt foarte slăbită. E o stare foarte ciudată pe care n-am mai avut-o de vreo opt ani”, a transmis Lidia Buble într-un InstaStory.


„Îmi aduc aminte că la ultima piesă, pe vremea aia era hit mare piesa Kamelia, am zis că mă simt foarte rău și că îmi pare rău pentru că nu pot duce concertul la final. Din momentul ăla a fost totul blank. Nu mai știu ce s-a întâmplat, dar când m-am trezit eram în ambulanță și îmi punea o vitamină pe venă. Asta este starea pe care am avut-o și atunci, o recunosc, îmi aduc aminte de ea. Mie mi se întâmplă foarte rar să îmi fie rău. Vă pup și vă mulțumesc pentru toate grijile pe care vi le faceți pentru mine”, a mai transmis artista fanilor săi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
3 luni în urmă

Asa da nene! Sa ne mai clatim si noi ochii! Dupa 4 zile de lacrimi si priveghi meritam si noi sa ne intoarcem la viata reala.

Citeşte şi...
Close
Back to top button