Secretul lui Chef Sorin Bontea pentru cele mai gustoase sarmale / Rețeta
Secretul lui Chef Sorin Bontea pentru cele mai gustoase sarmale.
Cum se apropie sărbătorile de iarnă, sarmalele sunt preparatele care nu lipsesc de pe mesele românilor. Există multe rețete, cu diverse trucuri, pentru ca preparatele să fie delicioase. Și fostul jurat al emisiunii Chefi la Cuțite de la Antena 1 este un specialist în pregătirea sarmalelor.
Secretul lui Chef Sorin Bontea pentru cele mai gustoase sarmale
Iată rețeta cunoscutului bucătar, potrivit Fanatik:
Este nevoie de:
- 2-3 kg varză murată
- 600 g carne tocată de vită și porc (amestec)
- 1/2 ceașcă de orez
- 200 g ceapă
- costiță afumată
- 2-3 linguri bulion
- frunze de dafin, cimbru, mărar, sare, piper și ulei pentru prăjit.
Varza se curăță de cotor și de frunzele exterioare, astfel încât să rămână cele mai bune foi pentru a fi umplute cu carne. Dacă varza este prea sărată, se ține în prealabil, câteva ore, în apă călduță.
Ceapa curățată și tăiată mărunt se pune la călit într-o cratiță cu ulei încins, la foc mic, și se ține până devine sticloasă. După aceea se adaugă orezul spălat și se mai lasă încă două minute, timp în care se amestecă în continuu.
Într-un castron suficient de mare se pune carnea, apoi se adaugă amestecul de ceapă și orez, dar și cimbru și mărar tocat. Un secret este că poate fi adăugată o cană de apă rece, astfel încât carnea să fie mai fragedă. De altfel, atenție la cantitatea de sare, în cazul în care varza este deja sărată, pentru a nu strica gustul sarmalelor.
Frunzele de varză mai mici care au rămas se toacă și se pun pe fundul oalei, peste care se așează sarmalele și costița afumată. Se toarnă apoi bulionul amestecat cu puțină apă, frunze de dafin și boabe de piper.
Se lasă la fiert, la foc mic, două ore, completând apa ori de câte ori este nevoie și învârtind oala pentru a preveni ca sarmalele să se lipească.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.