Rețete cu avocado pentru a folosi ouăle rămase de la Paște
Ouăle umplute cu avocado sunt o alegere excelentă, pentru a folosi ouăle rămase de la Paște. Avocado se combină perfect cu ouăle fierte. Iată o rețetă ușoară, de ouă cu avocado și somon afumat:
Ingrediente
6 ouă
1 avocado copt
50 g somon afumat
1/4 ceapă roșie mică, tocată mărunt
1 lingură zeamă de lămâie
1 lingură pătrunjel proaspăt tocat
Sare și piper, după gust
Modul de preparare
Avocado copt se taie în cubulețe și se amestecă cu gălbenușurile. Adăugați somonul afumat tocat mărunt, ceapa roșie tocată fin, zeama de lămâie și pătrunjelul proaspăt tocat în bol. Condimentați cu sare și piper după gust și amestecați bine toate ingredientele până obțineți o pastă. Cu ajutorul unei linguri, umpleți jumătățile de ou cu pasta de avocado și somon afumat. Decorați cu pătrunjel și lăsați preparatul la frigider 1 – 2 ore.
Ouă cu avocado și bacon
Ingrediente
6 ouă
1 avocado copt
4 felii de bacon, prăjit și sfărâmat
2 linguri maioneză
1 lingură muștar Dijon
1 lingură zeamă de lămâie
1 fir ceapă verde
Sare și piper după gust.
Mod de preparare
La fel ca în rețeta anterioară, amestecați gălbenușul cu avocado făcut pastă. Adăugați baconul prăjit și sfărâmat, maioneza, muștarul Dijon, zeama de lămâie și ceapa verde tocată fin. Potriviți de sare și piper. Pasta rezultată se folosește la umplerea albușurilor.
Ouă cu avocado și brânză feta
Ingrediente
6 ouă
1 avocado copt
50 g brânză feta, sfărâmată
1/4 ceapă roșie mică, tocată mărunt
1 lingură ulei de măsline
1 lingură zeamă de lămâie
1 lingură mărar proaspăt tocat
Sare și piper după gust.
Mod de preparare
Amestecați gălbenușul cu pasta de avocado, ca în primele două rețete. Adăugați brânza feta sfărâmată, ceapa roșie tocată, uleiul de măsline, zeama de lămâie și mărarul proaspăt în bol. Adăugați sare și piper după gust și amestecați bine toate ingredientele până obțineți o pastă cremoasă. Folosiți această pastă pentru umplerea albușurilor. Sursa – aici.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.