Lifestyle

Fiul lui Dan Capatos, boală moştenită pe linie paternă

 

Fiul în vârstă de 9 ani al prezentatorului TV Dan Capatos suferă de o afecţiune pe care a moştenit-o chiar de la tată. Prezentatorul emisiunii Xtra Night Show, de la Antena 1, a mărturisit că fiul său îşi poate ameliora problema prin sport şi că este foarte activ.

„Face sport cât n-am făcut eu toată viaţa”, a recunoscut Dan Capatos.

Invitat la emisiunea „Răi, da’ buni”, de la Antena Stars, Capatos a povestit în premieră despre boala de care suferă Andrei.

„A moştenit pe linie paternă, de la mine, o valoare a colesterolului mai mare. Asta este moştenire. Până la vârsta de 12 ani nu are rost să intervii cu medicamente, iar sportul ajută. De când face fotbal de trei ori pe săptămână, la modul profesionist, e legitimat la Dinamo, joacă în campionatul grupei lui, lucrurile sunt ok. Antrenamentele sunt dure -are luni, miercuri şi vineri, iar meciuri sâmbătă şi duminică”, a declarat vedeta Antena 1.

„Andrei ştie ce face tati. Ştie şi prostiile pe care le-a făcut tati pe la TV. Generaţia aceasta este la curent cu tot ce se întâmplă acum sau ce s-a întâmplat. El doarme mare parte de timp când am eu emisiune (…) El este un băieţel normal pentru vârsta lui. Este cuminte, cu cele mai bune note posibile, face sport. Cât n-am făcut eu toată viaţă, el a făcut în primii nouă ani”, a precizat Capatos.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare