Lifestyle

Entuziasm – Felicia Filip iubeste viata, natura si starea de normalitate

  • logomytex.png
 

„Noua regina a Traviatei”… Probabil ati inteles deja despre cine este vorba. Cu siguranta ca vocea sopranei Felicia Filip v-a impresionat de nenumarate ori pana acum. Vocea si chipul sau expresiv, care spun mai mult decat o mie de cuvinte, v-au incantat si mangaiat simturile. Am incercat insa sa patrundem in spatele scenei, in sufletul artistei, pentru a afla cine este Felicia Filip dincolo de vocea inconfundabila si prezenta sa mereu placuta. Am descoperit un om ce poate fi definit intr-un singur cuvant ca fiind frumos, din orice punct de vedere am privi lucrurile.

Singura cu propria sa persoana
Membrii familiei Mihailescu – Filip cauta sa fie doua persoane a caror preocupare este sa nu uite de natura, de natural, de ceea ce este normal. Acest lucru desi traim intr-o lume nebuna, tumultuoasa. Chiar daca profesia pe care si-au asumat-o amandoi, cu buna stiinta si responsabilitate, le ocupa foarte mult timp, exista si momente rezervate numai lor. „Pot spune ca sunt in afara a tot ceea ce inseamna profesie atunci cand sunt eu cu mine insami. Sunt singura si nu ma vede nimeni. De fapt, acestea sunt momentele de cunoastere absoluta, in care te poti dedubla si poti vorbi cu propria ta persoana, cu maxima sinceritate. Pentru credinciosi, astfel de clipe sunt cele in care poti vorbi cu Dumnezeu, spovedindu-te, trecand prin fata ochilor faptele bune si mai putin bune. In asemenea momente poti vedea cum ai raspuns ca persoana la agresiunile timpului, ale spatiului, ale celor de langa tine. Nu caut sa fiu in centrul atentiei, nu tanjesc dupa lume, desi acest lucru nu inseamna ca nu sunt in dialog cu cei din jur”, povesteste Felicia Filip. Pentru interlocutoarea noastra, cel mai fericit moment este acela in care daruieste – o clipa din timpul sau, o vorba buna spusa din suflet unui om sau chiar unui animal ce simte nevoia unei mangaieri si chiar un ajutor material unei persoane aflate in dificultate. Pentru toate acestea nu asteapta rasplata, ci un singur zambet sau cuvant este indeajuns. „Esential in trecerea noastra prin lume este ca, atunci cand suntem pusi in situatia de a judeca, sa avem puterea de a ne transpune in pielea celui care este judecat si, in astfel de momente, sa fim si foarte duri cu noi. In acest fel, ar fi mai putini cei care ar judeca fara motiv”, mentioneaza interlocutoarea.

Conteaza bogatia sufleteasca
Dincolo de aceste lucruri responsabile, Felicia Filip si sotul sau, Cristian Mihailescu, sunt doua fiinte care iubesc viata, indiferent in ce forma se manifesta ea – o planta, o gaza, un fluture, o raza de soare care filtreaza o frunza, un animal de la marginea drumului ce nu cauta hrana, ci doar mangaiere.
„Am ajuns la concluzia ca nu bogatia materiala conteaza, ci cea sufleteasca, ce pentru unii nu exista, este intangibila. Este averea pe care nici un hot nu ti-o poate lua. Venim in aceasta lume cu o astfel de bogatie si, daca stim sa o pastram de-a lungul timpului, vom lasa in urma noastra valori care vor da roade prin ele insele”, afirma Felicia Filip. Recunoaste ca ii place sa calatoreasca si din fiecare loc pe unde a fost a adunat amintiri frumoase. Desi de multe ori a calatorit pentru a concerta pe alte meleaguri, a cautat mereu sa-si faca putin timp pentru a-si fixa in suflet locurile prin care a fost. Pentru ca se spune ca prima dragoste nu se uita niciodata, Felicia Filip spune ca in Barcelona s-a simtit cel mai bine. A fost prima sa iesire in strainatate si, de aceea, acest oras i-a ramas atat de drag. Ii plac toate anotimpurile pentru ca „inceputul fiecaruia este asteptat cu mare nerabdare. Anul, asa cum este el impartit, are filosofia lui si fiecare anotimp da un impuls de viata”, completeaza interlocutoarea.

Expresivitatea ii oglindeste sufletul
Desi timpul nu-i permite sa faca acest lucru foarte des, are momente cand isi doreste sa iasa la cumparaturi. Nu la shopping, ci la o plimbare printre tarabele din piata, pentru a cumpara zarzavaturi si fructe, ori printre rafturile unui hipermarket. Cat despre omul Felicia Filip, aceasta se autocaracterizeaza in cateva fraze. „Sunt un om atipic, nu pot fi decat sincera. Imi stiu limitele si tin foarte mult ca, inainte de a judeca sau de a lua o hotarare, sa ma pun in pielea celuilalt. Sunt omul care prin mobilitatea fetei poate arata ceea ce gandeste. Expresivitatea oglindeste ceea ce se ascunde in interior. Sunt omul care nu poate si nici nu vrea sa minta. Mai stiu si ca lucrurile neplacute nu trebuie niciodata amanate si trebuie sa ai curajul sa spui intotdeauna adevarul, chiar daca el poate provoca uneori suferinta. Sunt un om de cuvant si, cand stiu ca nu pot raspunde unei rugaminti, am barbatia de a raspunde prompt si sincer, decat sa aman”, povesteste soprana. Sunteti, poate, curiosi sa aflati ce fel de muzica asculta Felicia Filip. Raspunsul pe care l-am primit… „Muzica este un mod de terapie. Ascult toate genurile, atata timp cat este muzica buna. Depinde de starea pe care o am in momentul respectiv”. (I.S.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google