Lifestyle

Documentarul „Lumea văzută de Ion B.”, premiat la Emmy

  • article_270875_1.jpg
  • article_270875_2.jpg
 

Documentarul „Lumea văzută de Ion B” a câștigat premiul Emmy la categoria: Arts programming, anunță presa centrală. Câștigătorii au fost anunțați noaptea trecută în cadrul unei ceremonii ce a avut loc în SUA. Regizorul Alexander Nanău și producătorii peliculei au primit premiul la New York, unde au fost decernate cele mai prestigoase premii din industria televiziunii. „Lumea văzută de Ion B.” este primul documentar original HBO din Europa Centrală, care a fost nominalizat la Emmy International, fiind și singurul film european prezent la cea de-a 38-a ediție a festivalului. Pelicula a mai fost selecționată la peste 30 de competiții internaționale. Documentarul „Lumea văzută de Ion B.” spune povestea unuia dintre cei mai cunoscuți artiști români contemporani, Ion Bârlădeanu. Ion Bărlădeanu a trăit cea mai mare parte a vieți sale în mizerie, pe străzi, până acum câțiva ani când a fost descoperit de reprezentantul unei galerii de artă din București. În scurt timp, artistul a devenit o personalitate recunoscută la nivel internațional, fiind expus în galerii importante din Londra și Paris. În capitala Franței a cunoscut-o pe actrița Angelina Jolie. „Am petrecut multe zile și nopți cu el la ghenă. Câteodată mă sculam de la 5, mă duceam să prind viața din jurul blocului și stăteam de dimineața până noaptea târziu. Și să știți că se face o mare greșeală: se vorbește de el ca de un cerșetor, ceea ce nu e cazul. Și-a muncit banii, se vede și în film”, povestea Alexander Nanău pentru România Liberă, în urmă cu ceva timp.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Admin Redactie

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google