Lifestyle

Demi Moore și Bruce Willis, prieteni – cu mici „înțepături” – după divorț

 

Actorii Demi Moore și Bruce Willis au rămas prieteni, după ce au pus capăt mariajului de 13 ani. Un factor important în acest sens sunt cei trei trei copii pe care îi au împreună.

Cu ocazia zilei de naștere a fostului ei soț, Demi a publicat în mediul online o fotografie mai veche, în care apare alături de Bruce și de copiii lor.

Actrița i-a scris și un mesaj emoționant fostului ei soț, „La mulți ani, Bruce! Îți mulțumesc pentru cele mai minunate trei cadouri din viața mea, pe care tu mi le-ai oferit”, a fost mesajul vedetei.

În ciuda relației bune pe care par să o aibă în prezent, Demi Moore și-a mai necăjit fostul soț în public, atunci când a avut ocazia.

Demi Moore, în vârstă de 57 de ani, a fost întrebată în 2019 de actorul James Corden, în timpul unei emisiuni, care dintre partenerii ei din filme nu merita să fie mai bine plătit ca ea.

„Bruce Willis nu merita salariul pe care l-a primit pentru rolul din filmul «Gânduri mortale», din 1991”, a răspuns actrița, după cum amintește click.ro.

Bruce, de 64 de ani, a refuzat să comenteze declarația, atunci, deși apropiații lor au susținut la vremea respectivă că a fost deranjat de înțepătura fostei soții.
Cei doi actori au fost căsătoriți între 1987 și 2000 și au trei copii împreună, pe Rumer (32 de ani), Scout (29 de ani) și Tallulah (26 de ani).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare