Lifestyle

De ce nu se căsătorește brașoveanca Raluca Arvat cu tatăl băiețelului ei în vârstă de 5 ani

 

Raluca Arvat este o femeie împlinită, atât în plan profesional, cât și în cel personal, iar zâmbetul ei continuă să-i cucerească pe telespectatori. Cu toate acestea, din viața ei lipsește un eveniment considerat de alte femei foarte important: nunta. S-a speculat mult timp că brașoveanca urmează să se căsătorească cu tatăl băiețelului ei, însă acest lucru nu s-a concretizat nici măcar la starea civilă.

„Eu cred că doi oameni sunt împreună și formează un cuplu în primul rând pentru că se iubesc, se respectă reciproc și pentru că au aproximativ aceleași obiective și așteptări în viață. Nu pentru că îi leagă o hârtie. Eu și Bogdan am vrut să avem un copil împreună. Iar Tudor este minunea noastră de 5 ani și jumătate”, a explicat prezentatoarea de la TVR 2, într-un interviu pentru viva.ro.

Raluca Arvat a povestit și despre băiețelul ei, pe care îl lasă cu bunicii, atunci când lucrează: „În fiecare dimineață când plec la serviciu, după ce îl pup pe Tudor, îi spun să fie cuminte și să nu-i supere pe bunici. Și el îmi zice, foarte serios, să fiu și eu cuminte și să nu-i supăr pe colegii de serviciu și asta chiar mă distrează de fiecare dată. Îmi mai povestesc bunicii că, atunci când se uită cu ei la Telejurnalul TVR2, Tudor vorbește întruna cu mine, așa cum face și acasă, și uneori se duce la ecranul televizorului și mă pupă și spune «Ne vedem în curând, mami!»”.

Cariera Ralucăi Arvat a început la Brașov, unde a prezentat știri generaliste. Apoi s-a mutat la București, pentru a prezenta știrile sportive PRO TV. În urmă cu mai bine de trei ani, carismatica prezentatoare a luat pe toată lumea prin surprindere, când a părăsit pupitrul știrilor sportive de la PRO TV pentru a se muta la televiziunea română. La mijloc ar fi fost dorința de a prezenta (din nou) știri generaliste.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare