Lifestyle

Dan Capatos, după încercarea lui Buhnici de a-și găsi scuze pentru declarația făcută: „E halucinant”

  • IMG_20220719_211939_298636.jpg

Dan Capatos îl blamează pe George Buhnici nu doar pentru afirmațiile făcute în cadrul emisiunii „Xtra Night Show”, de la Antena Stars, ci și pentru atitudinea pe care a avut-o ulterior, în încercarea de a scăpa basma curată.

„Eu nu-l cunosc pe George, nu avem nimic de împărțit. Am mers la el acasă, am filmat casa și a fost totul normal. Pe plajă la Neversea a ieșit acest interviu, unde a spus acele lucruri. Am ales să difuzăm materialul, pentru că ni se pare normal.
A fost un lucru asumat din partea lui. El nu a trimis nicio reacție către noi, nu a realizat ce a spus. Acum, George Buhnici a venit cu un drept la replică. Și aici mi se pare o greșeală.
Cred că din momentul în care a început și a încercat să repare toate aceste prostii pe care le-a spus altfel decât printr-un simplu  îmi cer scuze, îmi pare rău, băusem și eu ceva care cred că ar fi fost acceptat ca răspuns mult mai rapid și mult mai ușor decât tot baletul pe care a încercat să-l facă după, că-l urmărește nu știu cine, nu știu ce cu războiul…
Dar să legi frânturi de puzzle-uri de acolo, de acolo și de acolo. Asta înseamnă să fii un pic paranoic când nu mai reușești să vezi cu adevărat ce se întâmplă. N-a făcut asta și a postat pe blogul lui o explicație. E halucinant”, a transmis Dan Capatos, în emisiunea pe care o moderează la Antena Stars, fiind citat de click.ro.

Prezentatorul a explicat că declarația nici măcar nu a ajuns la montaj, unde ar fi putut să fie modificată, ci ilustrează întocmai afirmațiile făcute de George Buhnici pe plaja din Constanța.

VEZI ȘI:

George Buhnici a intrat în vizorul Consiliului pentru Combaterea Discriminării

Buhnici „pretinde să i se ofere PIELE FĂRĂ VERGETURI”! Comentariul Oanei Zamfir…

Marian Godină, mesaj indirect pentru Buhnici…

George Buhnici, reacție la valul de critici / Spune că a folosit „o metaforă”

Brașoveanul Buhnici LE-A SUPĂRAT pe tinerele de la Neversea! Ce vrea SĂ VADĂ pe litoral?…

REPLICĂ. „Nu m-aș uita la Buhnici nici cu fundul meu dus la «săliță»! / UPDATE. Ce a spus Monica Tatoiu…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare