Lifestyle

Cum se mai simte actorul Ion Dichiseanu, internat la Spitalul Floreasca

 

Ion Dichiseanu este în continuare internat la Spitalul Floreasca din București, starea lui fiind staționară, după cum a spus fiica sa. Ioana Dichiseanu a precizat că problemele părintelui ei nu au nicio legătură cu virusul SARS-CoV-2 și că s-au declanșat pe fondul unei cauze mai vechi.

„Este mult mai bine față de cum a ajuns la spital, noi ne rugăm în continuare să fie din ce în ce mai bine și să ajungă acasă. Stă de ceva vreme în spital și nu e ușor nici pentru noi, nici pentru el. Starea lui este stabilă, este staționar, dar noi vrem să îl aducem repede acasă și ne rugăm la Doamne – Doamne să fie lângă el. Nu a pornit dintr-o suferință anume, el este un fost fumător și a avut o saturație ușor scăzută a oxigenului, dar nu alarmantă. În noiembrie a avut câteva simptome care i-au dat de bănuit, a făcut radiografie și CT. Acestea au fost prost citite, prost interpretate. A făcut o bronhoscopie și, la 11 zile după aceasta, s-a prăbușit și am aflat că a fost infectat cu o bacterie care i-a provocat o pneumonie bilaterală. Diagnosticul nu era unul plăcut, cred că mulți nu ar fi trecut peste. Și uite că Dumnezeu a fost și este lângă el și acum”, a mărturisit Ioana Dichiseanu, în emisiunea Exclusiv VIP, prezentată de Cristi Brancu.

„Îl iubim și vrem să fie în continuare la fel de ambițios și cu la fel de multă voință, pentru că degeaba Dumnezeu lucrează dacă omul nu-și dorește. El iubește viața, oamenii și își dorește să trăiască”, a declarat, în aceeași emisiune și Simona Florescu, fosta soție a lui Ion Dichiseanu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare