Cornelia Rednic, probleme grave de sănătate, din cauza unei diete draconice
Cântăreaţa de muzică populară Cornelia Rednic a avut probleme grave de sănătate, din cauza unei diete stricte, cu care a slăbit 33 de kilograme. Artista a fost deschisă şi a povestit ce probleme a avut în urmă cu ceve timp, din cauza înfometării.
Ea se îngrăşase destul de mult şi nu se mai simţea bine, aşa că a decis să slăbească în timp cât mai scurt, dar fără a apela la vreun nutriţionist.
Soţia lui Lupu Rednic nu recomandă nimănui așa ceva şi spune că sportul – pe care îl face acum – și o masă echilibrată reprezintă secretul unei siluete frumoase.
„Mă înfometam. După ce am slăbit, nu mi-a mai plăcut de mine. Nu-mi plăcea deloc de mine. Aveam impresia că-mi ies ochii din cap, că-mi ies urechile în evidență. Mă simțeam urâtă. Mâncăm mere, morcovi, iaurt și uneori carne de pui fiartă. La ora 12:00 un iaurt, după niște morcovi, apoi la ora 17:00 niște cărniță de pui cu ceva legume. Când mi se făcea foame mâncam portocale. Nu discutasem cu niciun nutriționist, ceea ce a fost foarte rău. După trei luni, mă simțeam fără putere și mi-a căzut părul din cap. După ce am slăbit, ajunsesem la 50 și ceva de kilograme, nu mă regăseam. Mi se părea că sunt deformată. Nu mai eram deloc pozitivă. Nu recomand nimănui ce am făcut eu”, a povestit cântăreaţa, potrivit Libertatea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.