Lifestyle

Chef Sorin Bontea și „regula lui de aur”

 

Chef Sorin Bontea, unul dintre cei trei jurați ai show-ului „Chefi la cuţite”, și-a amintit despre copilărie și despre regulile casei, pe care părinții lui le respectau cu sfințenie.

„O gazdă perfectă trebuie să facă musafirul să se simtă bine în casa sa, pentru că…acesta e și scopul vizitei, nu? Trebuie să își dorească să se întoarcă. Dacă stau până târziu și nu vor să plece, e semn bun, dar dacă îi doare brusc «stomacul», îți dă de gândit! Tata, Dumnezeu să-l ierte, avea o vorbă, când se întindea prea mult la masă cu musafirii: «Nevastă, noi ne-om culca, că domnii s-or duce»!”, a povestit celebrul bucătar.

„Îmi aduc aminte că la noi, în familie, atât bunicii cât și părinții puneau pe masă tot ce aveau mai bun, in fiecare zi de sărbătoare, la fiecare vizită. De la farfurii, tacâmuri, la față de masă și, evident, cele mai bune bucate, care pe vremea aceea se găseau foarte rar”, a adăugat Sorin Bontea.

Pentru că în majoritatea timpului se află în bucătărie, și-a format un obicei, pe care nu s-a sfiit să îl mărturisească.

„Îmi place să fiu gazdă, dar îmi place să fiu și musafir, depinde de situație. Totuși dacă merg în vizită am o regulă de aur: nu gătesc! Toți încearcă să fure secrete, rețete, dar nu cedez. Dacă vor rețete, se găsesc și la medic, compensate!”, a declarat acesta, în glumă, pentru libertatea.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare