Lifestyle

Ce surprize i-a făcut Ela Crăciun soțului ei, de ziua lui

Ela Crăciun i-a făcut surprize soțului ei, cu ocazia împlinirii vârstei de 45 de ani. Printre altele, i-a organizat o petrecere surpriză.

„În acest weekend a fost atât ziua de naștere, cât și ziua de nume a soțului meu. L-am sărbătorit împreună cu prieteni dragi și familia, printr-o petrecere organizată în curtea părintească. Am adus un chef care ne-a răsfățat cu fel și fel de preparate, iar adevăratul cadou din punctul meu de vedere este cel pentru care am organizat pe toată lumea, am complotat cu fratele lui, cu oamenii de la birou, cu constructorul nostru să îi pună tapetul.


De 7 ani, de când și-a amenajat biroul, rămăsese partea cu tapetul nebifată și mi-am spus că asta îi voi face cadou de ziua lui. Reacția lui chiar a fost pe măsură. L-am legat la ochi când am plecat de acasă, am făcut cu el un joculeț în care îl tot plimbam pe străduțe și doar îi spuneam că acum facem stânga, acum dreapta, cât să nu își dea seama unde mergem
”, a declarat Ela Crăciun, citată de libertatea.ro.


„Ești un soț minunat, un tată devotat și un om extraordinar, iar noi suntem norocoși să te avem în viețile noastre. Îți mulțumim pentru tot ce faci pentru noi, pentru dragostea, sprijinul și înțelegerea ta. Fie ca acest nou an din viața ta să fie plin de succese, satisfacții și realizări, iar noi să fim mereu alături de tine, cu dragoste și admirație. La mulți ani, soț și tată iubit!”, a scris Ela Crăciun pe rețelele de socializare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Grigore Gheba
10 luni în urmă

No, acu’ pe bune, cine dreaqu e Ela asta? Sora lui Moș Crăciun?

Back to top button