Lifestyle

Ce spune soprana Iana Novac despre infidelitate

Soprana Iana Novac, în vârstă de 40 de ani, este căsătorită de 20 de ani cu tenorul Octavian Dobrotă și au împreună doi copii, pe Erika și pe Alexandru. În cadrul unui interviu acordat pentru Unica, artista a vorbit despre infidelitatea în cuplu. Iana Novac consideră că fiecare cuplu se confruntă cu provocări și obstacole pe parcursul relației sale, iar modul în care cei doi parteneri gestionează situațiile dificile poate defini evoluția lor.

„Orice om în lumea asta greșește, important este ce faci după ce te trezești și cum corectezi lucrurile astea, ce faci după. Dacă treci prin asta și nu ai învățat nimic înseamnă că e o problemă și normal că nu mai treci peste chestia asta, dar atât timp cât există dragoste, atât timp cât există respect, totul se poate corecta și să mergi înainte. Nu poți să distrugi o familie pentru un astfel de act care nu valorează doi bani!

Da, nu poți să treci dacă, nu știu, partenerul tău se duce cu altcineva și te-a trădat total, adică s-a destrămat toată familia, este foarte dureros, da!
Dar, atât timp cât a greșit, nici nu și-a dat seama (…) Uite, de exemplu, acum câțiva ani dacă m-ai fi întrebat aș fi spus categoric nu, dar, uite, vezi, viața te schimbă, viața te modelează, vezi atâtea lucruri în jurul tău și îți dai seama că multe alte lucruri sunt mai importante decât orgoliul nostru”,
a precizat Iana Novac pentru Unica.ro.

„Tu știi ce înseamnă a înșela? Nici măcar nu trebuie să te duci să faci dragoste cu cineva, poți să-ți înșeli partenerul și prin mintea ta, tu să fii cu acea persoană și mintea ta să fie în altă parte. Este la fel de grav, nu este nimic. Dar tu poate nu știi lucrul ăsta! Că el n-o să vină să-ți spună: «Știi, eu sunt cu tine, dar eu mă gândesc la alte femei sau mă gândesc când o să apară femeia aia a vieții mele», dar stă cu tine că-i e bine, că are o mâncărică, o căsuță, că are ceva.

Nu asta este! Este esența, trebuie văzută esența în tot! Nu este nimeni perfect pe lumea asta, niciunul dintre noi. Și tocmai de asta trebuie să lucrăm la sufletul nostru, la interiorul nostru și să vedem lucrurile real așa cum sunt. Și ceea ce a unit Dumnezeu așa trebuie să rămână!”, a mai spus Iana pentru Unica.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
vax populi
3 luni în urmă

Alo,Iana ! Vezi ca,spre deosebire de tine,D-zeu gandeste doar in alb sau negru,NU si in gri.Si in pacatul in care vei pleca intr-o patura sau un cearsaf,in ala vei fi judecata.Acolo iti vor fi lacrimile si scrasnetul dintilor ! Faptul… Citeşte mai mult »

Willy
Răspunde la  vax populi
3 luni în urmă

Hi, hi , hi! Ai dat-o gata, ce sa mai …

Willy
3 luni în urmă

Mamele la toti putinistii rusofili sunt specialiste la calcat pe bec.

Back to top button