Ce au spus organizatorii după prima ediție Massif
Ce au spus organizatorii după prima ediție Massif.
Prima ediție a festivalului Massif a adunat peste 38.000 de iubitori ai muzicii, distracției și muntelui, în cele 3 zile de show-uri și concerte live din Poiana Brașov. Peste 100 de artiști români și internaționali au animat atmosfera la cele 3 scene de la baza pârtiei și la cele 3 apres-ski-uri partenere. În cele 3 zile de festival, participanții s-au bucurat de o diversitate de genuri muzicale: de la muzică electronică, folclor experimental, rap, trap, disco, rock sau pop.
Ce au spus organizatorii după prima ediție Massif.
În ultima zi a festivalului Massif s-au distrat peste 12.000 de oameni. Unul dintre cei mai creativi DJ-i și producători din lume, danezul MORTEN (foto), a creat o atmosferă de poveste la mainstage. Setul său a inclus producții proprii, versiuni remix ale unor piese cunoscute în întreaga lume, dar și succesele lansate cu David Guetta în cadrul proiectului FUTURE RAVE.
,,Prima mea experiență în România a fost în vara anului trecut la UNTOLD. A fost atât de bine încât am revenit cu mare entuziasm acum. E ceva cu oamenii de aici, trăiesc intens bucuria muzicii, iar acest lucru este extraordinar pentru fiecare artist”, a declarat danezul.
Și în ultima zi a festivalului, scenele G.O.A.T (Greatest Of All Time) și Retro Fantesia au fost locul preferat al amatorilor de disco, pop și folclor experimental.
Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor au reușit, prin muzica lor, să aducă public din generații diferite, dar cu aceeași pasiune pentru folclorul experimental. Toată lumea a cântat de la prima până la ultima piesă, iar cortul a fost plin.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.