Lifestyle

BRAȘOV. Calitate, eleganță și rafinament, în premieră cu Qua Sar

 

Este un lucru cert că Brașov, ca oraș turistic bine poziționat în pachetele de călătorii atât în țară, cât și peste hotare, are nevoie de calitate în toate, pentru că brașovenii au arătat de-a lungul timpului o predispoziție către frumos, eleganță, rafinament, elemente care le îmbunătățește viața și îi ajută să treacă la un alt nivel.

Qua Sar Abbigliamento vine în întâmpinarea acestor cerințe, oferind în plus originalitate, prin inaugurarea la Brașov a primului magazin cu ținute vestimentare de mare clasă de la cele mai importante branduri din Italia, peste 20 ca număr.

Evenimentul va fi marcat sâmbătă, începând cu orele 17.00, la sediul din strada Michael Weiss, colț cu strada Mureșenilor. 

Indiferent de stil, persoanele cu pretenții în ținuta de zi cu zi își vor putea completa garderoba la Qua Sar Abbigliamento, la fel ca cetățenii din Torino, locul care de ani buni dă tonul în modă, iar firma face senzație cu produsele expuse în două magazine.  

„Considerăm că prezența noastră în Brașov va contribui la calitatea pe care brașovenii și-o doresc și o caută în permanență și în modă. Ceea ce ne reprezintă este originalitatea, pe care o oferim acum și Brașovului. Și unde altundeva ne-am fi putut etala decât în cel mai frumos loc din oraș, Centrul Istoric, de asemenea marcat de originalitate? Așadar, vă așteptăm să ne treceți pragul începând de sâmbătă, o dată cu deschiderea primului magazin din România, aici, la Brașov”, ne-a declarat Mihai Oană, managerul Qua Sar Abbigliamento. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button