Lifestyle

Amna era să se opereze din cauza unui diagnostic greșit

  • amna_4.jpg
 

Amna a mărturisit că a avut probleme de sănătate serioase și că era să fie supusă unei intervenții chirurgicale, din cauza unui diagnostic crunt. Cântăreața era programată la operație de îndepărtare a colului uterin, însă a decis cu doar câteva ore înainte că nu vrea să o mai facă.

Culmea a fost că până și medicul și-a anulat tot ce a avea de făcut din cauza unor probleme în familie.
Apoi a aflat că i se pusese diagnosticul greșit.

„Trebuia să mi se scoată colul uternic a doua zi, de astăzi pe mâine, toată noaptea m-am rugat la Dumnezeu să-mi dea un semn, m-am hotărât să nu fac asta. Oricum doctora își anulase toate operațiile în ziua respectivă.
Eu nu mai puteam să fac copii, eu nu trebuia să fac această operație deoarece nu eram atât de bolnavă, femeia aia m-a diagnosticat prost, un an de zile am trăit cu o dramă, am fost distrusă psihic”, a povestit Amna.

Artista, pe numele ei real Cristina Andreea Mușat, a povestit că nu i se dădeau mari șanse de supraviețuire.

„Foarte bolnavă, nu bolnavă. Și nu știam dacă o să mai trăiesc, cât o să mai trăiesc. Dar am trăit cu o dungă pe buletin și cu niște analize la Fundeni, în fiecare marți, timp de un an. Cineva de la Fundeni mi-a pus un diangostic greșit, iar timp de un an de zile am trăit cu ideea că sunt mult mai bolnavă decât eram de fapt”, a povestit artista, conform spynews.ro.

Artista a aflat diagnosticul corect – pe care nu l-a făcut public – după o vizită la un spital din Austria, apoi a reușit să se pună înapoi pe picioare.

Potrivit spynews.ro, cântăreața a mărturisit că a reușit să depășească problemele încercând să fie puternică din punct de vedere psihic și că de fiecare dată când urca pe scenă, credea că va fi pentru ultima oară și dădea tot ce era mai bun.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare