Lifestyle

Alain Delon, acuzat de fiii săi de violenţă şi rele tratamente

 

Anthony, fiul cel mare al lui Alain Delon își acuză tatăl de tratamente rele și face acuzații grave, la doar câteva zile după ce fratele lui mai mic, Alain-Fabien Delon, a publicat o carte în care își descrie părintele ca un om violent și un xenofob.

Anthony își acuză tatăl de rele tratamente, spunând că acesta apela la metode foarte dure pentru educarea lor. El a precizat că actorul l-ar fi închis, pe vremea când era doar un copil, de mai multe ori în cuşca câinilor pentru „a-l întări” în faţa vieţii.

Martori şi biografi ai lui Alain Delon au făcut declaraţii de acelaşi gen. „Era vorba de a-l întări pe fiul său. Să-l pregătească pentru greutăţile care îl aşteaptă în viaţă, care este întotdeauna aspră”, au declarat aceștia, potrivit Agerpres.
Anthony şi Alain Delon au ajuns la tribunal, tatăl cerându-i fiului său să renunţe la folosirea numele de familie în cariera lui de actor.

În documentarul difuzat de France 3, Delon nu confirmă şi nici nu dezminte faptul că şi-a închis unul dintre copii în cuşca câinilor.

Fiul cel mic al actorului, Alain Fabien (25 de ani), a declarat și într-un interviu în Vanity Fair că se simte un copil abandonat și că nu a avut niciodată o familie. „O familie? Mai mult decât o familie, părinții mei mi-au fost mereu cei mai mari dușmani. Niciodată nu am avut o viață normală, și nu voi avea niciodată. Caut încă metode să-mi fac un trai departe de ei”, a declarat acesta.

„Nu am o casă, contul meu bancar e gol, și totuși sunt fiul al celui mai mare star al cinematografiei franceze: un bărbat bogat care m-a abandonat”, a spus Alain, pe vremea când avea doar 18 ani.

Mai mult, el a mărturisit și în alte interviuri că tatăl lui era un om violent și se purta foarte urât cu mama lui, Rosalie van Breemen.

„Tatăl meu a fost violent cu mama mea. A avut opt coaste rupte și i-a spart nasul de două, dar merita. De câte ori era violent cu ea, mă gândeam că Dumnezeu o pedepsește pentru răutatea ei”, a povestit Alain Fabien, precizând că tatăl lui putea să fie și mai rău de atât.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare