Lifestyle

Adela Popescu, despre plecarea lui Cove de la PRO TV

 

Adela Popescu a revenit la PRO TV, pentru a prezenta emisiunea „Vorbește lumea”, dar nu-l va mai avea coleg pe actorul Gabriel Coveșeanu, cunoscut drept „Cove”.

Adela Popescu a revenit la „Vorbește lumea” la o lună și jumătate după ce a născut al treilea băiețel.

„Nu-mi imaginam că ziua asta o să vină atât de repede, dar iată-mă aici servindu-mi cafeaua alături de voi și de colegii mei dragi. Îmi amintesc ca ieri de ultima emisie din ianuarie, atunci am hotărât să mă retrag, a fost o perioadă minunată, am stat alături de copii. Știu că pare un gest inconștient întoarcerea mea atât de devreme aici, trebuie să știți că am un soț care mă iubește foarte mult, o mamaie care a fost alături de noi de când am născut primul bebeluș”, a declarat ea, în direct.

Prezentatoarea a vorbit și despre plecarea lui Cove. „Știu că vă surprinde lipsa scumpițelului meu Cove, este absolut normal. Toți îl iubim, îl prețuim și îi vom duce lipsa. Te iubim, Cove. Dar viața merge mai departe, iar prieteniile adevărate nu se destramă, tu știi ce spun”, a declarat Adela Popescu, pe post.

Potrivit libertatea.ro, Gabriel Coveșeanu se va dedica de acum actoriei, putând fi văzut la Teatrul „Ion Creangă”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare