Lifestyle

Actriţă din „Neveste disperate”, violată de unchi de la vârsta de 5 ani

  • neveste disperate 2_268443.jpg
 

Una dintre actriţele din serialul de succes „Neveste disperate” a avut o copilărie traumatizantă, marcată de abuzuri sexuale, după cum a povestit chiar ea. Teri Hatcher a început să vorbească public despre subiect din 2006. Potrivit acesteia, a fost molestată sexual de unchiul ei. Abuzul ar fi început pe când avea ea doar cinci ani şi s-a repetat câţiva ani.

Teri a explicat că se simţea vinovată şi ruşinată din cauza atenţiei „speciale” pe care o primea din partea unchiului ei, o gândire obişnuită pentru victimele unui abuz sexual. Astfel, un timp nu a mărturisit nimănui despre coşmarul prin care trecea. A decis să spună tot doar după ce a citit despre alţi copii molestaţi de unchiul ei şi despre sinuciderea uneia dintre victimele lui. Doar atunci s-a hotărât să colaboreze cu Poliţia, pentru a-l pune pe Richard Hayes Stone după gratii.
Hatcher a dat detalii despre abuzul sexual prin care a trecut într-o scrisoare adresată chiar preşedintelui Donald Trump, care considerase amuzant să glumească pe seama unei alte victime ale abuzului sexual.
„Din păcate, eu şi adolescenta Sarah Van Cleemput am fost molestate de acelaşi om. Ea s-a sinucis. Eu continuu să mă lupt cu demonii mei…”, i-a scris ea preşedintelui SUA.

„Amintirile nu m-au părăsit niciodată. Îmi amintesc până şi culoarea mochetei din maşină şi penisul lui şi tot ceea ce mă punea să fac”, dezvăluie actriţa. Ca în multe cazuri de pedofilie, părinţii lui Teri nu au ştiut nimic despre ceea ce i se întâmpla sau se făceau că nu ştiu nimic.

„Îmi amintesc odată că plecam de acasă de la el ca să luăm alţi oameni şi că el încerca să manipuleze situaţia în aşa fel, încât să rămână singur cu mine. Ştiam că avea să parcheze maşina într-un spaţiu viran şi să-mi facă chestii. Mi-era aşa ruşine, mă făcea să mă simt specială, îmi dădea atenţie în mod deosebit, îmi spunea că sunt nemaipomenită. Nu-mi plăcea să mă uit la el cum ejacula, nu voiam să ating aşa ceva… Astea sunt imagini care m-au bântuit toată viaţa. Cel mai îngrozitor (sic) îmi părea când mă atingea şi îmi făcea tot felul de lucruri şi mă întreba Eu îi ziceam că nu, dar el insista ”, a mai scris actriţa.

Teri a explicat că a explodat într-o seară în care mama ei l-a chemat la masă. Actriţa avea 8 sau 9 ani. „Mama îi invitase la cină, iar eu am luat-o, pur şi simplu, razna. Mama considera că ieşirea mea era complet nepotrivită, dar, totuşi, a fost şi momentul în care instinctul ei matern s-a declanşat. Simţea că ceva ciudat se întâmpla şi a decis, atunci şi acolo, să mă scoată complet din situaţia respectivă. Nu m-a întrebat dacă mi se întâmplase ceva, ci, pur şi simplu, a făcut în aşa fel încât să nu mă mai întâlnesc niciodată cu unchiul şi mătuşa mea. Părinţii mei aveau cele mai bune intenţii, însă felul lor de-a face faţă unei asemenea situaţii a fost să nege tot şi să se simtă vinovaţi. Totuşi, eu doar pe mine m-am învinovăţit”, a precizat Teri Hatcher.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button