Lifestyle

A divorțat și a renunțat la alcool… Despre ce artist este vorba

A divorțat și a renunțat la alcool, așa cum i-a promis noii femei din viața sa. Este vorba despre cântărețul Alin Oprea. După despărțirea de Larisa, mama copiilor lui, el a început o relație cu Medana. Într-un interviu pentru Spynews, aceasta din urmă a vorbit despre viața alături de artist și despre cum acesta a renunțat de tot la alcool.

„Când eu l-am întâlnit pe Alin, am cunoscut un om trist, un om devitalizat, un om neîmplinit și cu multe regrete. Un om cu o mare capacitate de sacrificiu, capabil să renunțe la el pentru binele celor dragi. Prima mea dorință a fost să aduc îmbunătățiri în viața lui și să îl pun în prim-plan. Avea o mentalitate rigidă și credea că viața lui nu mai poate fi schimbată în vreun fel. Primul aspect la care am lucrat împreună, a fost eliminarea definitivă a alcoolului din viața sa. Spre surprinderea mea, a fost mult mai ușor decât mi-am imaginat!”, a spus Medana.

„A fost promisiunea lui față de mine pe care o respectă cu sfințenie și în ziua de azi, motiv pentru care îi sunt recunoscătoare și foarte mândră de el. A fost mult exagerat acest capitol referitor la alcool, pentru că el niciodată nu a fost un alcoolic. Pentru el alcoolul era un refugiu și asta se întâmpla cam o dată la două luni. Cert este că în momentul în care această etapă a fost închisă definitiv, am putut să lucrez mult mai ușor cu el, în absolut toate aspectele din viața lui”, a mai declarat Medana.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare