Expres

Vom avea mai mulți bacalaureați în 2023?

Vom avea mai mulți bacalaureați în 2023? Cu o participare mai bună, pe ansamblu, decât în anii precedenţi, elevii claselor terminale de liceu din județul Brașov au obţinut, la simularea examenului de Bacalaureat din 2023, rezultate mai bune decât în 2022, potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov.

Astfel, la Limba şi literatura română, procentajul elevilor cu note peste 5.00 a fost mai mare anul acesta, 83,96 față de 74,98%. De asemenea, la proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie), procentajul elevilor cu note peste 5.00 a fost mai mare, 72,44, față de 61,36, anul trecut. La proba la alegere a profilului şi specializării, rezultatele sunt comparabile cu cele din anul precedent: 69,39% faţă de 70,01%.

Vom avea mai mulți bacalaureați în 2023?
„Cu aceste rezultate, incomplete pentru o statistică finală, procentul elevilor de clasa a XII-a care ar promova examenul de bacalaureat în acest an ar fi de 81,84. Precizăm faptul că aceste statistici au fost realizate doar pentru elevii clasei a XII-a, forma de învăţământ de zi. Slaba participare a elevilor de la formele de învăţământ seral şi frecvenţă redusă nu ne oferă date relevante pentru întocmirea unor statistici corecte”, a precizat purtătorul de cuvânt al IŞJ Braşov, Valentin Bucur.

Reamintim faptul că un absolvent de liceu obține diploma de bacalaureat în condiţiile în care se prezintă şi promovează toate probele de competenţe (de comunicare în limba română, o limbă străină şi digitale plus maternă, pentru candidații care au studiat în limbile minorităților naționale) şi obţine minimum media 6.00 la probele scrise, cu nota minimă 5.00 pentru fiecare probă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button