Expres

[ViDEO] Zi aniversară și la IPJ Brașov / 200 de ani de istorie, într-un filmuleț „grăitor”

  • PCIMG_2022-03-25_18-52-42_295638.JPG
 

Astăzi, la 200 de ani de la atestarea documentară a Poliției Române, 26 de ofițeri de poliție și 112 de agenți de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au fost avansați la termen, în gradul profesional următor.

De asemenea, pentru rezultate deosebite în activitatea profesională, 12 ofițeri de poliție și 13 agenți de poliție brașoveni au fost avansați în gradul profesional următor, înainte de îndeplinirea stagiului minim, conform purtătorului de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Pentru a marca ziua aniversară, Poliția a pregătit și un filmuleț emoționant, cu imagini din diverse etape ale instituției (video 1).

Activități pentru elevi

În perioada premergătoare Zilei Poliției Române, cadre ale din IPJ Brașov, prin Biroul Siguranță Școlară, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic, au desfășurat activități pentru elevii din ciclul gimnazial și liceal din municipiul Brașov, în prezența cadrelor didactice, însărcinate cu supravegherea acestora.

„Activitățile desfășurate au avut atât rolul de a informa și de a transmite aspecte cu caracter preventiv, cât și rolul de a-i face pe elevi să conștientizeze necesitatea mecanismului de ordine și siguranță publică într-o societate civilizată, precum și prezentarea unor activități desfășurate în activitățile curente de către polițiști. Astfel, pe lângă activitățile de prevenire a delicvenței juvenile în mediul școlar, elevilor le-au fost prezentate, prin intermediul specialiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic Brașov, proceduri de amprentare, vizualizarea amprentelor cu ajutorul razelor ultraviolete, activitatea fiind una interactivă, prin aceea că elevii au avut posibilitatea de a desfășura împreună cu polițiștii aceste activități, acestea fiind îmbrățișate cu bucurie și curiozitate.

În continuare, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Brașov, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 3 Poliție și Serviciul Criminalistic Brașov, au desfășurat activități de informative la următoarele unități de învățământ: Colegiul de Științe ale Naturii Emil Racoviță Brașov, Colegiul Tehnic Mircea Cristea Brașov, Școala Gimnazială nr. 13 Brașov, Școala Gimnazială nr. 6 Iacob Mureșianu Brașov, Școala Gimnazială nr. 19 Brașov, Școala Gimnazială nr. 30 Brașov, Colegiul Național Dr. Ioan Meșotă Brașov, Colegiul Nicolae Titulescu Brașov, Școala Profesională Germană Kronstadt Brașov, Colegiul Tehnic Energetic Remus Răduleț Brașov, Școala Gimnazială nr. 31 Brașov și Colegiul Național Nicolae Titulescu Brașov”, a detaliat comisarul de poliție.

Beneficiarii activităților au fost 220 de elevi și 9 cadre didactice.

Toate formele agresiunii întâlnite în școli, de la îmbrânceli și jigniri, până la intimidări fizice și verbale trebuie să fie semnalate, pentru a crea un climat de ordine și siguranță în mediul școlar, aceste aspecte fiind reamintite elevilor și cadrelor didactice, iar părinților li s-a reiterat faptul că educația primită la şcoală trebuie să fie completată cu sfaturile şi exemplele oferite de familie, deoarece acestea au o influenţă mai mare asupra copiilor decât toate cuvintele şi explicaţiile ulterioare.

De asemenea, printr-o comunicare constantă cu cadrele didactice, familia poate corecta, în timp util, eventuale comportamente deviante ale copiilor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare