Expres

[ViDEO] Hristos a înviat! „Bucurați-vă! Să iertăm toate pentru Înviere!”

  • slujbadenviere4.jpg
  • slujbadenviere7.jpg
 

Acesta este, în esență, mesajul părintelui Dănuț-Gheorghe Benga, protopopul Brașovului, adresat celor care sărbătoresc de astăzi Învierea Domnului și pe care îl puteți urmări în video 2 (înregistrat în Sâmbăta Mare). Așa cum se întâmplă de aproape 2.000 de ani, salutul pascal „Hristos a înviat!”/ Adevărat a înviat!” a răsunat din nou în această noapte, din mii de glasuri de creștini veniți să ia lumină și să se bucure de miracolul Învierii. Lumina Sfântă de la Ierusalim (care s-a aprins în Biserica Sfântului Mormânt, în Sâmbăta Mare, în jurul orei 14.30) a fost adusă la București, de către delegația Patriarhiei Române, iar de acolo a fost împărțită în toată țara credincioșilor prezenți în biserici la slujba de Înviere, la Brașov fiind adusă de pr. Ion Epaminond Boroș, preotul militar al Jandarmeriei Brașov, care a fost ajutat de militari voluntari. După slujba Învierii, în lăcașurile de cult a fost oficiată Sf. Liturghie din prima zi de Paști, ce s-a încheiat după ora 3.00 și la care au fost prezenți numeroși credincioși. În zonele rurale din Ardeal, Maramureș, Moldova, slujba Învierii începe în zori (orele 5-6) și oamenii rămân, de asemenea, în continuare la Sf. Liturghie, așteptând la final rugăciunile de binecuvântare a bucatelor aduse în coșuri.

 Citiți și:

Învierea lui Hristos este chezăşia învierii noastre

BRAŞOVENII vor primi din nou Lumina Sfântă de la Ierusalim

Nu puneți mâna pe sare azi! Alte tradiţii şi credințe de Paşti


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare