Expres

[ViDEO] BRAȘOV. Statul nu decontează performanța medicală care salvează viețile pacienților

 

Au cotizat decenii de-a rândul la Fondul de Sănătate, dar când viața sau integritatea corporală le este pusă în pericol de boli grave, sunt condamnați să se resemneze sau să facă apel la mila publică. Este și cazul pacientului de 72 de ani din Sf. Gheorghe care a ajuns zilele trecute la Spitalul Sf. Constantin din Brașov cu un sarcom-gigant, o tumoare cu diametrul de circa 40 de centimetri pe coapsă. Până să ajungă aici, bolnavului i se propusese amputația sau dezarticulația din șold. Intervenția chirurgicală căreia a fost supus reprezintă o premieră medicală pentru Europa de Est și are costuri pe măsură, pe care septuagenarul nu și le putea permite. Să nu credeți că nu a beneficiat de compensare, pentru că e un spital privat, fiindcă acesta, ca și altele din Brașov, are contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, dar statul român are un „pat al lui Procust” când vine vorba de decontat intervenții chirurgicale: circa 1.400 de lei (300 de euro), indiferent că este vorba despre o apendictomie fără complicații sau o operație complexă, cu aparatură ultraperformantă.
Spitalul Sf. Constantin așa a fost gândit din start: să ofere o alternativă în centrul țării pacienților care erau nevoiți să părăsească țara pentru a fi tratați, cheltuind sume enorme și fiind supuși atât ei, cât și familiile, unui stres considerabil legat de deplasări și de cazare. Totodată, a oferit șansa medicilor români foarte bine pregătiți, care și-au făcut o carieră în străinătate, să se repatrieze cu garanția că vor putea profesa în condiții optime.

Pacientului i se propusese amputația

Așa cum vă spuneam aici, acum o săptămână, la Spitalul Sf. Constantin a avut loc o intervenție în premieră pentru Europa de Est, o procedură de Hyperthermic Isolated Limb Perfusion (HIPEC) pentru un sarcom-gigant. Pacientul F.V. în vârstă de 72 de ani, din Sf. Gheorghe, Covasna, a fost deja externat, urmând să revină pentru intervenția radicală de extirpare a tumorii. Dr. Bogdan Moldovan (video 1), șeful secției de chirurgie generală a Spitalului Sf. Constantin, a subliniat că HIPEC este o procedură revoluționară, cu scop neoadjuvant de reducere a volumului tumoral, ce va fi urmată în 5-10 săptămâni de rezecția tumorii. „Este o premieră la nivelul Europei de Est, procedura numită HIPEC – chimioterapie hipertermică intravasculară pe membrul exclus din circulație, adresându-se celor cu tumori foarte mari sau inoperabile la nivelul membrelor. În cazul de față, este un pacient de 72 de ani, care suferă de un sarcom de peste 40 de cm de coapsă dreaptă, ce s-a dezvoltat în ultimii trei ani, mai accentuat în ultimul interval. Pacientului i s-a propus la alt spital amputația, dezarticulația din șold. Noi credem că e operabil, iar în primă instanță s-a apelat la această procedură, care a presupus incanularea arterei femurale. Se pune un garou pe picior, canulele intravasculare sunt conectate la aparatul de tip HIPEC, care face o spălătură cu un citostatic încălzit la 43 de grade, timp de o oră. Citostaticul pătrunde doar în interiorul piciorului, este circulat, reîncălzit și filtrat. După îndepărtarea lui, artera se suturează, iar piciorul este reintrodus în circulația sistemică”, a detaliat dr. Moldovan.

Chimioterapie intravasculară țintită, care nu atacă organismul

Medicul a explicat că scopul acestei proceduri este de-a reduce volumul tumorii și a face leziunea mai ușor operabilă, cu mai puține riscuri. Intervenția radicală de extirpare ar urma să aibă loc peste o lună, dar poate fi amânată, în funcție de răspunsul la tratament, de cât scade în volum tumoarea. „Este o procedură de graniță între chirurgie și oncologie, ținând cont că în tratamentul oncologic nu poți folio întotdeauna concentrația suficientă pe zona țintită. Făcând această operație de chimioterapie loco-regională, putem asigura concentrația maximă de citotastic în zona care ne interesează, fără ca acesta să ajungă și în circulația sistemică, deci există doar beneficii. Procedura se adresează și melanomului malign, când există o „explozie” pe membru, ce nu permite extirparea în totalitate și atunci se face tratament citostatic intravascular”, a menționat chirurgul-șef. Explicații despre intervenție a dat și dr. Viorel Rusu (video 3), chirurg vascular, recunoscător dr. Moldovan pentru șansa de a participa la premiera medicală.

Vecinii bătrânului au făcut chetă

„Există mai puțin de 10 centre în Europa în care se face acest lucru și suntem mândri să fim unul dintre aceste centre, suntem mândri că suntem unul dintre cele care realizează toate tipurile de chimioterapie loco-regională, oferind astfel cetățenilor din România, nu doar din Brașov, șansa de-a se trata la standarde europene la noi acasă. Din păcate, statul nu decontează acest tip de operații. Este un caz impresionant, vecinii din blocul pacientului s-au mobilizat și au adunat sumele de bani necesare, care s-au ridicat la circa 7.000 de euro. Statul a dat 300 de euro, ca pentru orice altă operație”, a încheiat dr. Moldovan (video 4). Pacientul (video 2) a fost externat după trei zile și se simte bine.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare