Expres

[ViDEO] BRAŞOV. Proiect pentru eliminarea „graniţelor” dintre localităţi

 

Pentru că, potrivit legislaţiei actuale, „dacă un autobuz pleacă dintr-o localitate în alta este ca şi cum ar trece graniţa”, Federaţia Zonelor Metropolitane și Aglomerărilor Urbane din Romania (FZMAUR), cu sediul în municipiul Brașov, în parteneriat cu Asociația pentru Mobilitate Metropolitană (AMM), va elabora o politică publică alternativă privind sprijinirea transportului public de călători în zonele metropolitane sau a marilor centre urbane.

Proiectul „Metropolitan” – pentru care FZMAUR şi AMM au obţinut o finanţare europeană – a fost prezentat astăzi la Braşov, la finalul unui seminar la care au participat reprezentanţi ai instituţiilor implicate. 
Proiectul „Metropolitan” finanţat în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020, are ca beneficiari direcţi Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) care gestionează transportul public și municipiile cu statut de pol de creștere sau dezvoltare. „Obiectivul general al proiectului este elaborarea unei politici publice alternative la politicile publice inițiate de Guvern în domeniul transportului public local și metropolitan de călători din România, care va contribui la perfecționarea legislației în domeniu, la o corelare a legislației în domeniu cu legea-cadru privind serviciile comunitare de utilități publice (Legea nr. 51/2006) și cu legislația auxiliară, precum și la o armonizare cu legislația europeană privind serviciile publice de transport, respectiv Regulamentul (CE) nr. 1370/2007”, precizează iniţiatorii. 

Managerul de proiect, Paul Pece (video 1), a declarat că „legislaţia în domeniul transporturilor este extrem de încâlcită şi nu încurajează acest domeniu. Prin acest proiect, vrem să propunem o politică publică «de jos în sus», adică de la nivelul celor direct implicaţi în această activitate. Obiectivul nostru este ca propunerile din acest document să fie transpuse în legislaţie, astfel încât să încurajăm dezvoltarea transportului metropolitan. Forma finală a documentului la care lucrăm acum va fi prezentată la Bucureşti, în luna februarie a anului 2020”.
Ştefan Roşeanu (video 2), director general la Asociaţiei pentru Mobilitate Metropolitană, a precizat că, una dintre principalele probleme când se discută de transportul metropolitan este cea a „graniţelor” unităţilor administrativ teritoriale. „În acest moment, la nivelul zonelor metropolitane sau al marilor aglomerări urbane, este relativ redusă posibilitatea implementării unor proiecte comune. Dacă un autobuz pleacă dintr-o localitate în alta este ca şi cum ar trece graniţa dintre două state. Conform legislaţiei actuale, este extrem de greu să creezi o dezvoltare integrată”, a explicat Roşeanu. Acesta a amintit că, la nivel naţional, Ministerul Dezvoltării Regionale susţine achiziţia de autobuze electrice sau troleibuze, dar vehiculele se cumpără pentru un oraş şi este ilegală circulaţia lor pe teritoriul altor localităţi, astfel că acest program nu poate reprezenta un sprijin pentru dezvoltarea transportului metropolitan. „Acum, avem ziduri administrative, care sunt mai puternice decât vechile ziduri ale cetăţilor medievale. Nu se poate realiza o coeziune socială, din moment ce îl pui pe cetăţean să cheltuie sume importante pentru transport”, a mai afirmat Roşeanu.
Reprezentanţii instituţiilor care lucrează la acest proiect susţin că, pentru a încuraja dezvoltarea transportului în comun în zonele metropolitane, este nevoie de implicarea Guvernului, care, în prezent, preferă să lase această problemă în responsabilitatea autorităţilor locale.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare