Expres

[ViDEO] BRAȘOV. Petiție după moartea în accident, pe DN 1, a unui motociclist

 

O petiție a fost lansată pe internet, după accidentul de joi, în urma căruia un motociclist a murit lovindu-se de un TIR, pe DN 1, la intrare în Făgăraș dinspre Brașov (VEZI: BRAȘOV. ULTIMA ORĂ. Motociclist MORT în accident, pe DN 1! Update: VIDEO din momentul coliziunii fatale). Cei care au lansat/semnat petiția solicită ca, la intersecția DN 1 cu drumul ce duce spre Laguna Albastră, să fie amenajat un sens giratoriu, susținând că astfel s-ar evita alte accidente grave.

Asociația Moto Rezistența Făgăraș solicită amenajarea de urgență a unui sens giratoriu și a unor benzi rezonatoare la ieșirea din Făgăraș spre Brașov, la intersecția DN 1 cu drumul care duce spre Laguna Albastră (lângă Rompetrol). Considerăm că este necesar din cauza numeroaselor accidente rutiere grave și foarte grave care au loc în această intersecție. Din discuțiile avute, inclusiv Poliția Rutieră Făgăraș a solicitat CNAIR amenajarea acestui sistem de siguranță rutieră. Vrem să crească siguranța participanților la trafic și evenimentele tragice să fie prevenite. Cel mai recent accident mortal a avut loc joi 17 septembrie 2020 când un motociclist și-a pierdut viața. Mai solicităm ca până la amenajarea sensului giratoriu să fie îmbunătățită vizibilitatea semnelor de circulație existente.Această petiție va fi înaintată autorităților locale, județene și naționale pentru a rezolva problema“, este mesajul petiției lansate de reprezentanții Asociației Moto Rezistența.

Ei au și primit răspuns pozitiv din partea celor de la Primăria Făgăraș.

În urma petiției online create de Asociația Moto Rezistența, Primăria Făgăraș va trimite o adresă oficială la CNAIR — administratorul drumului, subordonat Ministerului Transporturilor. Vom solicita realizarea, în regim de urgență, a unui sens giratoriu la intersecția DN 1 cu drumul care duce spre zona industrială franceză. Solicitarea va fi însoțită de justificarea necesității acestui sens giratoriu, motivațiile cetățenilor și numărul de semnatari ai petiției. Viața și siguranța oamenilor au prioritate”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a Primăriei Făgăraș.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare