Expres

[ViDEO] BRAŞOV. Nu uitaţi! „Viaţa e o potecă”, astăzi, în deschiderea Alpin Film Festival (vezi trailer)

 

Vi se par dificile zilele acestea geroase, în oraş?! Dar v-aţi gândit cum supravieţuiesc, oare, fără să se plângă, oamenii „Izolaţi în România”? Dacă sunteţi curioşi să vedeţi măcar o mică parte din ceea ce înseamnă să-ţi duci traiul într-un cătun din România, Alpin Film Festival vă aduce în premieră absolută filmul „Viaţa e o potecă”.

Este vorba despre un rezumat al celei mai de succes producţii a Televiziunii Române – „Izolaţi în România”, care reuneşte 12 reportaje realizate în decursul fiecărei luni a anului 2016 despre oamenii din cătunele neştiute ale României.

Proiecţia filmului „Viaţa e o potecă” va avea loc diseară, la Centrul Cultural Reduta, iar intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile.

Dite Dinesz, realizatoarea „Izolaţi în România” și Marius Danci, cel care s-a ocupat de imagine, vor veni în fața publicului, la orele 19.00, pentru a prezenta filmul care reunește cele mai emoționante momente ale serialului. „Tot ce sperăm, cu vremea de afară, este ca Dite Dinesz și Marius Danci să ajungă la #Brasov mai ușor ca în cătunele îndepărtate pe care le au colindat în lung și în lat”, a precizat Dan Burlac, directorul Alpin Film Festival și inițiatorul proiectului.

Dacă tot nu v-am convins că merită să ieşiţi din casă, pentru a participa la deschiderea festivalului, vă invităm să vizionaţi trailer-ul filmului, pe care îl găsiţi ataşat.

Alpin Film Festival este un eveniment cultural internaţional de film, carte și fotografie, care îşi propune să promoveze civilizația montană. Este primul festival care se adresează pasionaţilor de alpinism, aventură, sport montan şi natură. Ediţia din acest an, cea de-a treia de la demararea proiectului, se va întinde până pe data de 4 martie. Detalii despre program găsiţi AICI!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare