Expres

[ViDEO] BRAŞOV. Junii Tineri au chemat cu surla primăvara peste Șchei

 

Tradiţia şcheiană, veche de secole, a fost respectată şi în acest an: Junii Tineri au ieşit cu „surla” pe Coasta Prundului. Junii s-­au adunat în faţa Bisericii „Sf. Nicolae” din Piaţa Prundului şi, deşi nu au fost îmbrăcaţi în pitoreştile lor veşminte, cel puţin, din recuzita lor nu a lipsit „surla”. Surlaşul, Ovidiu Gheorghe Bodean, care din 1982 este omul-cheie al acestui ceremonial, spune că la Buna Vestire nu se îmbracă în costumul specific, dar uneori, pentru spectacol, vine frumos înveşmântat doar pentru a suna din surlă în faţa bisericii.
Ieşirea cu surla” este prima manifestare din obiceiul Junilor Braşoveni, ceremonial complex, legat şi de sosirea primăverii. În fiecare an, Obiceiul Junilor se deschide în 25 martie, când Biserica prăznuieşte Buna Vestire sau Blagoveştenia. Junii Tineri, cu muzicanţii în frunte, s-au dus pe Coasta Prundului, la troiţă, unde surlaşul a „binevestit” peste Şchei, iar acolo s-au adunat şi reprezentanţi ai celorlalte şase grupuri de Juni. Din tradiţia acestei zile nu au lipsit tradiţionala lor horă neîncheiată, aruncarea buzduganului, dar şi mâncarea şi băutura, ca în zi de mare sărbătoare.

„Sfânta surlă” – orologiu al anului

După cum atestă cercetătorul Ion Muşlea, autorul unei monografii dedicate Obiceiului Junilor, surla este un fel de trompetă cu şase găuri, care scoate sunete stridente: „ca un grohăit”, „are un glas asurzitor şi zgomotos”. La rândul său, prof. dr. pr. Vasile Oltean – directorul Muzeului Primei Şcoli Româneşti din Şcheii Braşovului, complex ce cuprinde şi un muzeu al Junilor – consemnează în studiile sale despre Junii din Şcheii Braşovului că surla era un fel de orologiu al anului, obiect cu valoare cultică, fapt dovedit de faptul că, în ciuda sunetului nearmonios, bătrânii şcheieni aduceau mulţumiri că au trăit să audă încă o dată „sfânta surlă”. Chemarea cu surla, despre care prof. Oltean spune că ar fi specifică doar Junilor Tineri, se mai face astăzi la Buna Vestire, având caracter de „bună vestire” a anului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare