Expres

[ViDEO] BRAȘOV. Controale în rândul șoferilor care fac transport de persoane/marfă (FOTO – VIDEO)

  • transport_291993.png
  • transport 2_291994.png
 

Polițiștii rutieri și de ordine publică cu aviz de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat o acțiune, cu efective mărite, pe raza județului Brașov, pentru verificarea transportului de persoane și de marfă.

Scopul acțiunii a fost prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, ca urmare a nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor de transport de persoane, inclusiv cele care transportă elevi și de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Controalele au avut loc ieri, în intervalele orare 06.00 – 09.00 și 16.00 – 19.00.

Obiectivele acțiunii:

-verificarea respectării perioadelor de conducere, a pauzelor și perioadelor de odihnă, de către conducătorii autovehiculelor și existența atestării metrologice a aparaturii tahograf;
-verificarea respectării prevederilor Legii nr. 55/2020;
-verificarea legalității tipului de transport, sub aspectul autorizării, efectuat prin curse regulate și ocazionale;
-deținerea documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport și de conducătorul auto;
-depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule, care conduc vehicule sub influența alcoolului sau a altor substanțe;
-verificarea respectării regimului legal de viteză;
-verificarea valabilității inspecției tehnice periodice a autovehiculului;
-verificarea stării tehnice a vehiculului;
-verificarea respectării normelor legale privind portul centurii de siguranță;
-verificarea respectării normelor legale în vigoare privind regimul rutier.

Polițiștii au aplicat 75 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 34.550 lei, dintre care 10 pentru conducere sub influența alcoolului (dintre acestea 2 au fost aplicate pentru doi conducători auto ce efectuau transport de marfă și una aplicată unui conducător auto ce efectua transport public de persoane în regim taxi), 40 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, una pentru utilizarea în mod necorespunzător a telefonului mobil și 18 pentru nerespectarea altor prevederi legale privind regimul rutier.

Totodată, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, 2 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor H.G. nr. 69/2012 (privind stabilirea încălcărilor cu caracter contravențional ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier) și o sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 (privind măsurile din timpul stării de alertă).

De asemenea, polițiștii au reținut 7 certificate de înmatriculare, dintre care 5 pentru nereguli constatate la nivelul autovehiculelor de transport marfă și 10 permise de conducere pentru alcool.

Polițiștii au constatat o infracțiune la regimul rutier, fiind depistat un conducător auto care efectua transport de marfă fără a poseda permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus, fiind întocmit dosar penal.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare