Expres

[ViDEO] BRAȘOV. Consiliul Județean va depune proiecte pe toate axele de finanțare UE

 

Preşedinţii consiliilor judeţene Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Sibiu şi Mureş, dar şi primarii localităţilor care fac parte din conducerea Consiliului de Dezvoltare Regională (CDR) Centru s-au întâlnit în prima şedinţă ordinară din acest an, în care au adoptat mai multe hotărâri, dar au discutat şi despre prioritățile ăn finanțările din ciclul bugetar european 2014 – 2020.

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea (video 1), a afirmat că administraţia judeţeană va încerca să depună cât mai multe proiecte, pe toate axele de finanțare, și astfel să obțină cât mai mulți bani din fondurile disponibile în ciclul bugetar european 2014 – 2020. „Avem parteneriate cu mai multe judeţe, fiind depuse deja două proiecte pentru modernizarea unor drumuri judeţene. De asemenea, am informat primăriile din judeţ sau alte entităţi care pot accesa fonduri europene despre toate axele de finanţare. Pentru noi, este important să aplicăm pe fiecare axă, astfel încât să asigurăm dezvoltarea judeţului”, a declarat Veştea. În contextul în care ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, a declarat zilele trecute că s-au epuizat fondurile pentru cofinanțarea proiectelor europene, șeful CJ Brașov a dat asigurări că, la nivelul județului nostru, se vor găsi banii necesari. 
La rândul său, primarul Braşovului, George Scripcaru (video 2), a anunţat că are în vedere finalizarea Planului de Mobilitate Urbană, dar şi Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) pentru localitățile din Zona Metropolitană, astfel încât să poată fi pregătite proiectele prin care se vor accesa banii europeni. „Acestea au fost deja aprobate în consiliile locale, le vom aproba și noi în Consiliul Municipal Brașov. Vom înfiinţa și Autoritatea Urbană, care va trebui să prioritizeze proiectele incluse în SIDU. La nivelul Zonei Metropolitane ne axăm pe infrastructură, pentru că aceasta generează dezvoltare economică şi socială. Noi sperăm să accesăm cel puţin la fel de mulţi bani ca şi în ciclul bugetar 2007 – 2013”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare