Expres

[ViDEO] BRAŞOV. „Agrement” şi Olimpia”, la schimb cu Casa Sfatului

 

„Timpul trece în defavoarea acestor clădiri, unele de patrimoniu, şi a tuturor braşovenilor”, este argumentul cu care preşedintele Consiliului Judeţean Adrian Veştea (video 1) i-a convins pe colegii de la PSD din deliberativ să dea un acord pentru a deschide negocierile cu Primăria Braşov pentru schimbul de clădiri

Iniţial, pe ordinea de zi a şedinţei CJ de astăzi a fost un proiect de hotărâre prin care consilierilor judeţeni li se solicita un aviz privind iniţierea schimbului doar în ceea ce priveşte Complexul Agrement de sub Tâmpa, „troc” agreat atât de municipalitate, cât şi de administraţia judeţeană. În timpul discuţiilor, la propunerea consilierului PER Ionel Spinean (video 2), pe care a susţinut-o şi Adrian Veştea, s-a ajuns ca în „pachetul” ce va fi oferit municipalităţii braşovene, în schimbul Casei Sfatului, unde se află Muzeul Judeţean de Istorie, să fie inclusă şi Baza Sportivă Olimpia, mai ales că imobilul din Piaţa Sfatului ar putea fi mult mai valoros.

Complexul „Agrement” a fost cumpărat de Consiliul Judeţean în anul 2003, după care a fost reabilitat, apoi administrat de SC Consilprest SRL (firmă aflată în subordinea Consiliului Judeţean Braşov). De la începutul anului 2015, Complexul  fost închis, după ce Consilprest a renunţat la administrare, iar CJ a organizat mai multe licitaţii, sperând că va fi identificat un operator privat care să preia unitatea. Având în vedere preţul de pornire considerat mult prea mare de posibilii chiriaşi (319.684 lei /an la ultima licitaţie) complexul nu a prezentat interes.
De altfel, pentru închiriere a fost oferită doar o parte a complexului, respectiv bazinul, sala de gimnastică şi unitatea de alimentaţie publică, pentru că sala de bowling şi patinoarul (construite pe un teren aflat în proprietatea Primăriei Braşov) făceau obiectul unui litigiu cu Primăria Braşov, procesul fiind deschis încă din anul 2007. „În anul 2014, acest dosar a fost suspendat existând dorinţa de soluţionare a litigiului pe cale amiabilă, respectiv prin cumpărarea terenului de către Consiliul Judeţean Braşov”, se arată în documentaţia pusă la dispoziţie aleşilor judeţeni. Situaţia Bazei Olimpia este asemănătoare, atât juridic, cât şi din punct de vedere economic, pentru cele două obiective CJ având o comisie de analiză.

Dar cuvântul „litigiu” l-a făcut pe consilierul judeţean PSD Dan Petrăreanu să ridice obiecţii şi să propună amânarea acestui punct de pe ordinea de zi până la soluţionarea litigiilor. Replica sarcastică a şefului CJ nu a întârziat: „Procesul datează din 2007, noi putem să fim răbdători, să lăsăm să mai treacă încă zece ani, trecem şi noi, vin alţii mai harnici… Nu este vorba despre un litigiu propriu-zis, se revendică terenul care este în proprietatea Primăriei, aşa cum este şi o parte din terenul pe care se află Olimpia. Haideţi să fim pragmatici, realişti, să îngrijim şi să valorificăm ce avem în patrimoniu, nu să le lăsăm în paragină. Nu aprobăm acum schimbul, ci dăm un aviz de principiu pentru iniţierea unor negocieri. Urmează rapoarte de evaluare, că nu stabilim noi cât valorează fiecare, e nevoie de avize de la Ministerul Culturii pentru cele care sunt monumente de clasa A etc”. Petrăreanu a insistat, cerându-i Claudiei Crăciun, director executiv al Direcţiei Juridice, garanţii că CJ nu va avea de pierdut, dacă procesul cu Primăria Braşov ia vreo întorsătură neplăcută. „Pot doar să vă garantez că este un demers legal, că fiecare etapă din acestă procedură va fi supusă dezbaterii şi aprobării plenului”, a fost răspunsul acesteia.

Liderul de grup PSD din Consiliul Judeţean, Radu Mitric (video 3), a fost mai puţin vehement decât Dan Petrăreanu, apreciind ca benefic demersul Executivului, dar a spus că le înţelege temerea colegilor că ar putea gira o acţiune în interesul cuiva.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare