Expres

Vârstnic dispărut de la cămin, găsit de polițiștii locali brașoveni

Un bărbat dispărut de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Brașov, găsit de polițiștii locali brașoveni.


„În data de 21 iulie 2023, polițiștii locali din cadrul Biroului Nr. 2 Ordine Publică au depistat o persoană care dispăruse de la centrul rezidențial «Căminul pentru Persoane Vârstnice Brașov».

În jurul orei 11:30, în timp ce patrulau în zona Gării Brașov, polițiștii locali au observat o persoană în vârstă, de sex masculin, culcată pe o bancă. Având în vedere faptul că aceasta nu era conștientă, aflându-se în stare avansată de ebrietate, polițiștii locali au apelat SNUAU 112. Echipajul SMURD care s-a deplasat la locația respectivă a recomandat conducerea persoanei respective la Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov.


La unitatea medicală, persoana în cauză, care devenise conștientă între timp, le-a furnizat polițiștilor locali informațiile solicitate, pentru a putea fi identificată. În urma verificărilor, polițiștii locali au constatat că aceasta dispăruse din 20 iulie 2023 de la amintitul centru rezidențial și au contactat imediat reprezentanții Biroului de Investigații Criminale a Poliției Municipiului Brașov pentru a anunța depistarea persoanei dispărute”, au explicat, astăzi, reprezentanții Poliției Locale Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare