Expres

UPU Brașov – fără medici la gărzi suplimentare, din cauza unui articol din Legea Salarizării / Managerul face „head hunting”

UPU Brașov – fără medici la gărzi suplimentare.

Emil Mailat, managerul interimar al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, a explicat pentru News.ro situaţia fără precedent înregistrată la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU), după ce 21 dintre cei 28 de medici angajaţi au anunţat că nu mai fac gărzi suplimentare – Detalii, AICI. Luna trecută, sporurile lor au scăzut de la 75%, valoarea la care crescuseră în timpul pandemiei de Covid, la 55%.

UPU Brașov – fără medici la gărzi suplimentare

„În data de 17 august, peste 180 de colegi din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov de pe Secţia UPU SMURD, medici, asistenţi, brancardieri, infirmiere, au dat un semnal de alarmă asupra faptului că li s-au redus veniturile salariale ale contractului de muncă de bază şi asupra faptului că gărzile se plătesc la nivelul anului 2018. Le-am explicat că a reintrat în vigoare pe data de 1 iulie articolul 25 din Legea Salarizării, 153/2017, care spune că, pentru că bugetul ordonatorului principal de credite depăşeşte 30%, adică Consiliul Judeţean având mai multe spitale în subordine, şi alte instituţii, suntem nevoiţi să reducem valoarea sporurilor la minimum. În cazul UPU se referă de la 75%, cât aveau ei, la 55%. Dar acesta se aplică doar la salariul de bază. Atunci, ei au spus că nu sunt de acord, pentru că este un volum enorm de muncă, stres, stau cu orele în picioare şi întotdeauna în stare de alertă”, a relatat Mailat pentru sursa citată. 

UPU Brașov – fără medici la gărzi suplimentare

Odată cu renunţarea medicilor la contractele cu timp parţial de gardă, oamenii care nu vin cu urgenţe majore la UPU vor avea de aşteptat un timp mai îndelungat până să fie consultaţi. Cei 21 de medici vor face în continuare munca normată şi orele pe care le au de bază, dar va fi o problemă cu acoperirea acelei suplimentări care este necesară în momentele de volum foarte mare de pacienţi, a mai precizat Emil Mailat.

„Clar că este un semnal de alarmă. Din păcate, ca şi manager, nu am multe posibilităţi. Bineînţeles că vom începe să căutăm alte persoane care îndeplinesc condiţiile pentru a se angaja în contracte de gărzi, vom face acest «head hunting» pe unde se poate, aia este clar, dar în mare parte nu am multe pârghii prin care să pot să corectez situația”, a declarat managerul Spitalului de Urgenţă din Braşov. 

La UPU Brașov, în 2022, au fost peste 80.000 de prezentări. La nivelul Spitalului Clinic Județean Brașov, anul trecut, din cele 28.000 de internări, circa 16.000 au fost prin UPU.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
8 luni în urmă

“…stau cu orele în picioare…”

Si noi stam in picioare cu orele la urgente pana ne baga cineva in seama iar atunci cand ne vine randul suntem tratati superficial.

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare