Expres

Update. Ședință de urgență la Primăria Brașov, după ce zidul de sprijin al unei străzi s-a prăbușit, afectând o gospodărie (galerie foto)

Ședință de urgență la Primăria Brașov, după ce zidul de sprijin al unei străzi s-a prăbușit, afectând o gospodărie…

„În cursul serii de marți, 6 februarie, o porțiune din zidul de sprijin al străzii Traian Moșoiu, în dreptul numărului 60, s-a prăbușit pe o lungime de aproximativ 15 metri, unele dintre elementele drumului ajungând în curtea din spatele imobilului de pe strada Zarand nr. 2.
În urma sesizării transmise de Poliția Locală, imediat după incident, la fața locului s-au prezentat reprezentanții Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Brașov, Inspectoratului de Stat în Construcții, Poliției Naționale și Locale, precum și cei ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Primele măsuri au fost semnalizarea porțiunii de drum și restricționarea traficului rutier, pentru ca situația să nu se agraveze”,
a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.

Primarul Allen Coliban a convocat pentru această dimineață o ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, pentru a putea lua măsurile necesare de punere în siguranță a sectorului de drum afectat și, ulterior, de consolidare a acestuia. La propunerea primarului, CLSU a aprobat, în unanimitate, următoarele măsuri:

  1. Până la consolidarea porțiunii de drum public afectată:
  • se va face presemnalizarea și semnalizarea interzicerii circulației pe sectorul de drum afectat, pentru evitarea producerii unor accidente;
  • achiziția serviciilor de expertizare tehnică a stării drumului;
  • punerea în siguranță de către serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Brașov a sectorului de drum afectat, în funcție de soluțiile date de către expert;
  • efectuarea studiului geologic, ridicarea topografică și expertizarea zonei cuprinsă în arealul de risc.
  1. Efectuarea lucrărilor de consolidare a sectorului de drum afectat conform concluziilor rezultate din expertiza tehnică;
  2. Furnizorii de utilități publice în zona afectată vor monitoriza situația rețelelor de utilități până la consolidarea sectorului de drum.

În urma acestei hotărâri, Primăria Brașov a contactat un expert, care va fi prezent mâine pentru primele evaluări. În funcție de acestea, vor fi luate și măsurile de punere în siguranță. După realizarea studiilor necesare și identificarea soluțiilor de consolidare, primăria va contracta lucrările necesare consolidării acestei străzi. Conform primelor concluzii ale reprezentanților ISC, în prezent nu există riscul producerii altor incidente.

Amintim, potrivit observatornews.ro, o bucată de beton s-a prăbuşit chiar peste acoperișul casei. Locuitorii din zonă au fost alertați de zgomot. Îngrozit, proprietarul locuinţei a crezut că este cutremur. El ar fi făcut nenumărate sesizări la Primărie cu privire la instabilitatea structurii.
„Am primit răspuns că strada va mai funcţiona aşa cum e şi 30-40 de ani de acum”, a spus proprietarul casei, Benone Prișcu. Vezi și: Șocant! O bucată din fundația unei străzi din municipiul Brașov s-a surpat peste o casă!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare