Expres

Update. Rezultate oficiale: Macron a câştigat primul tur de scrutin

 

Emmanuel Macron, „favoritului Bruxelles-ului”, și Marine Le Pen, liderul Frontului Național (FN, extremă dreapta), sunt câștigătorii primului tur al alegerilor prezidențiale din Franța, potrivit rezultatelor oficiale definitive, anunţate luni dimineaţa de autoritățile franceze. Bătălia finală între cei doi se va da pe 7 mai.  

Emmanuel Macron, candidatul mișcării de centru „En Marche!”, este câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale din Franța, cu 23,75% din voturi.
Macron se va confrunta în turul al II-lea cu Marine Le Pen, candidata Frontului Național (extremă dreaptă), care a obținut 21,53% din voturi în primul tur. Primul tur al scrutinului prezidențial din Franța s-a bucurat de o prezență masivă la urne – aproape 80% dintre cetățenii cu drept de vot. Emmanuel Macron este cotat în sondaje ca favorit detașat în turul al doilea.

Rezultatele definitive după primul tur anunţate de Ministerul de Interne francez:

 1. Emmanuel Macron – En marche! – 23,75%
 2. Marine Le Pen – Frontul Naţional – 21,53%
 3. François Fillon – Republicanii – 19,91%
 4. Jean-Luc Mélenchon – Franta Nesupusă – 19,64%
 5. Benoît Hamon – Partidul Socialist – 6,35 %
 6. Nicolas Dupont-Aignan – Debout la France – 4,75%
 7. Jean Lassalle – Rezistăm – (432.569 voix) 1,22 %
 8. Philippe Poutou – Noul partid anticapitalist – 1,10 %
 9. François Asselineau – Uniunea populară republicană – 0,92 %
10. Nathalie Arthaud – Lupta Proletară – 0,65 %
11. Jacques Cheminade – Solidaritate şi progres – 0,18 %

Primele rezultate parțiale o dădeau câștigătoare pe Marine Le Pen. Astfel, datele furnizate după numărarea a 20 de milioane de voturi ajungeau la 24,38% pentru Le Pen, locul doi fiind ocupat de Emmanuel Macron, cu 22,19%.

„Sunt candidata poporului”, a declarat Le Pen după turul întâi al prezidenţialelor.  Candidata extremei drepte a mulţumit „alegătorilor patrioţi” pentru „rezultatul istoric” şi a promis că „va elibera poporul francez de elitele arogante”.
Macron susține că a fost deschisă „o nouă pagină a vieții politice franceze”. „Francezii și-au exprimat dorința de înnoire. Logica noastră până la alegerile legislative este de a ne asigura un sprijin cât mai larg”, a declarat fostul ministru al Economiei, în vârstă de 39 de ani, care a demisionat, în august, din guvern, pentru a înființa propria mișcare politică, „En Marche!”.

Ciocniri violente s-au produs, duminică seara, la Paris, între câteva sute de manifestanți autodeclaraţi „antifasciști” și poliție.

Sursa foto: Getty Images

Citiţi şi:

Exit poll Franța. Cine se înfruntă în turul II

Se deschid urnele pentru alegerile prezidențiale din Franța


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare